Povestea tristă a fratelui lui Mihai Trăistariu! S-a izolat într-un apartament din Neamţ şi nu primeşte ajutorul nimănui

De: Cancan
Publicat: 03/12/2012 | 18:22

Mihai Trăistariu vorbeşte cu amărăciune de fratele lui mai mare, care are 37 de ani, dar cu care nu poate avea o relaţie normală.

„Are o problemă cu oamenii care au energii negative şi zice că eu aduc din showbiz. Acum parcă e un călugăr, înainte era culturist. A avut relaţii, acum stă singur”, a povestit Mihai la „Happy Hour”.

Cântăreţul încearcă să îi mai ducă alimente, bani, dar e refuzat frecvent, iar fratele lui îi dă cu greu voie să intre în apartamentul unde locuieşte.

„Acum stau singur, mi-e din ce în ce mai greu. Nu prea am avut decât prietenii, discuţii, aşa. Eu sunt mai retras. Îmi doresc să mă căsătoresc, dar… Nu mă uit la televizor, mă oboseşte, îmi ia din energie, din timp. Nu mă pot concentra la pictură. Am colegi cu care mă întâlnesc. Nu prea ies eu, nici de Revelion. Când nu am cu cine vorbi, vorbesc cu Dumnezeu. E posibil să mă retrag la mânăstire”, a explicat Vasile.

Fratele cântăreţului a pictat peste 500 de tablouri şi a participat la numeroase expoziţii. „Câştig bine, cam cât un profesor, aproape 10 milioane”, a mărturisit Vasile, care nu se plânge.

„Îi duc haine, dar se îmbracă câte trei luni cu aceeaşi bluză, spune că au energii negative. I-am dus un pat, dar l-a aruncat, dormea pe nişte arcuri acolo. Cred că nu a avut niciodată o iubită. Îmi bagă bileţele în buzunar când mă duc la el şi scrie să nu preacurvesc”, a adăugat Mihai.

Diana Băbeanu