Povestea tulburătoare a bătrânului din imagine. Mircea Solcanu l-a fotografiat în tren

Publicat: 26/10/2019 | 19:24

Mircea Solcanu a dispărut din lumina reflectoarelor de mai bine de cinci ani, când a fost nevoit să renunțe la televiziune din cauza unui comentariu acid făcut la adresa familiei lui Ionuț, băiețelul sfâșiat de câini, în București.

Mircea Solcanu s-a retras în orașul lui natal, Constanța. Recent, a făcut o postare pe reţelele de socializare, pozând un om al străzii, în tren. Fostul prezentator a rămas impresionat de atitudinea bărbatului, faţă de câinele care îl însoţea, într-o sacoşă.

Iubirea călătorește și in sacoșa….. el, un bătrân pe o scara de tren, cu un rucsac și un Caine intr-o sacoșa , poate in poza pentru unii, e doar un sărac cu un rucsac și un Caine , dar pentru mine era un om cu o comoara intr-o sacoșa …” e obișnuit cu oamenii “ ( calatoream la aceiași clasa , adică pe hol, in vagonul 2). A scos o ciocolata , a desfăcut -o și după ce a molfăit un pic, i-a dat-o prietenului din sacoșa … ăștia sunt eroii mei, niște oameni pe niște scări, cu avere cât sa încapă intr-un rucsac, dar cu un suflet in sacoșa”, a scris Mircea Solcanu la descrierea fotografiei postate.

Mircea Solcanu, diagnosticat cu cancer şi operat la Viena

După această experiență nefericită, Mircea Solcanu s-a reprofilat, mutându-se la Constanța și înscriindu-se la actorie. Nici în ceea ce privește starea de sănătate nu a stat prea bine, din nefericire, fiind diagnosticat cu cancer – în anul 2012 – și fiind nevoit să treacă printr-o intervenție chirurgicală dificilă. Lui Mircea Solcanu i-a fost descoperită o tumoră la cap, iar intervenția chirurgicală s-a desfășurat la Viena.

“Pur şi simplu, am murit puţin pe parcursul intervenţiei chirurgicale, dacă pot spune aşa. Treaba cu luminiţa de la capătul tunelului este adevărată, dar nu e o luminiţă, ci un ditamai reflectorul. Acum, pot spune că nu trebuie să-i mai plângem pe morţi, ci mai degrabă să ne plângem pe noi. Dacă Dumnezeu m-a lăsat în viaţă, am decis să le spun şi altora experienţa mea. Am schiţat deja cartea”, a declarat Mircea Solcanu după operație.

Considerând, așa cum a declarat, că începe o nouă ”aventură” a vieții sale, Mircea Solcanu s-a dedicat activității de voluntariat – implicându-se activ în zona apărării drepturilor animalelor – și s-a înscris la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, acolo unde a susţinut examen în sesiunea de vară, fiind admis la „fără taxă“ – la specializarea Artele spectacolului (Actorie).