Poveşti memorabile dezvăluite la căpătâiul Regelui Mihai în noaptea priveghiului! S-a aflat totul abia după moartea Majestăţii Sale

Vizita Regelui Mihai în Vaslui, în 1943, la Dumeşti, la funeraliile mareşalului Constantin Prezan, a rămas în istorie. Majestatea Sa avea pe atunci 22 ani si era însotit de generalul Ion Antonescu.

Profesorul pensionar, Vasile Horobet, îsi amineste si astãzi cã bunicul sãu l-a luat sã vadã funeraliile.

“Aveam doar patru ani. Tin minte cã era multã lume, nu întelegeam eu foarte multe la acea vârstã, dar bunicu’ m-a luat si m-a ridicat în brate ca sã vãd ce se întâmpla. Erau multe capete încoronate. S-a fãcut un arc de flori, iar din Drumul National, unde este statuia maresalului astãzi, un convoi de soldati se întindea pânã la conacul maresalului Constantin Prezan. Se tineau de mânã si formau un lant uman urias de-a lungul drumului. Ar trebui ca mãcar acum, în anul centenarului, sã se asfalteze acest drum, pe care a pãsit regele Mihai. Am înteles cã a fost inclus într-un proiect, deci sã nu ne pierdem speranta. Îmi amintesc cã atunci s-a fãcut o cupolã mare de flori, acolo unde s-a tinut slujba. Toate gardurile din Dumesti erau acoperite cu covoare. Era o mare onoare cã în micuta noastrã localitate sã fie atât de multã lume. Si ce lume, regele Mihai cu toatã suita sa si tot guvernul condus de maresalul Antonescu “, a povestit profesorul Horobet pentru vremeanoua.ro.

Profesorul Dan Ravaru a împărtăşit şi el o poveste memorabilă din viaţa Regelui Mihai: “Au participat trei mii de ofiteri, care au fãcut un lant uman. Deasupra survolau avioane, ca sã nu bombardeze zona, pentru cã era toatã conducerea tãrii acolo si noi ne aflam în rãzboi. Este ultimul conducãtor de stat din timpul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial. Nu mai e niciunul în lume care sã trãiascã. Regele Mihai are un mare merit: în 1943 a salvat posibilitatea ca România sã fie împãrtitã. Sigur, a fost o trãdare, moral nu a fost în regulã sã întorci armele si sã-l arestezi pe generalul Antonescu, dar era singura solutia ca tara sã nu disparã ca stat. Era în plan sã fie împãrtitã în bucãti: Moldova trebuia sã fie alipitã Republicii Moldova, Dobrogea sã ajungã la bulgari, Banatul – la sârbi, Ardealul – la unguri. Rãmânea doar Muntenia. A fost constrâns de împrejurãri. La fel si în 1947, când a abdicat. Atunci a fost santajat. O multime de studenti fuseserã arestati si i se spusese cã vor fi masacrati dacã nu semneazã abdicarea”.