Premieră medicală națională. O gravidă din Iași infectată cu COVID-19 a născut 4 copii perfect sănătoși

Publicat: 10/03/2021 | 17:28

Caz medical unic în România. O femeie de 37 de ani infectată cu noul coronavirus a adus pe lume 4 copii sănătoși, căci din fericire, virusul nu s-a transmis și la bebeluși.

Medicii din Iași au avut parte de o premieră după ce o femeie de 37 de ani, infectată cu COVID-19, a dat naștere la 4 bebeluși sănătoși.

„Ceea ce este sigur e că acești anticorpi de la o mamă, care a fost bolnavă, se transmit ulterior la copil. Posibilitatea de transmitere a virusului de la mamă la făt non-aerogen nu s-a evidențiat. Posibilitatea de transmitere aerogenă e cea mai plauzibilă și intervine în cazurile în care copiii devin pozitivi imediat după naștere. O mamă care a avut infecția și care a format anticorpii transmite anticorpii inclusiv prin lactație, ceea ce e de bun augur pentru protecția copilului“, a precizat medicul Carmen Dorobăț, despre cazul unic.

Atât proaspăta mămică, dar și bebelușii se simt foarte bine

Aflată în a 34-a săptămână de sarcină cvadruplă, femeia din Iași a fost infectată cu noul coronavirus, însă, din fericire, niciunul dintre copii nu s-a născut infectat cu virusul, notează bzi.ro.

„Pe data de 9 martie 2021, echipa medicală a Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie “Elena Doamna” din Iași a rezolvat un caz în premieră pentru România: cel al unei paciente de 37 de ani, gravidă în 34 de săptămâni, cu sarcină cvadruplă. Pacienta prezenta infecție cu SARS – CoV- 2, cu trombocitopenie, cât și defect septal atrial operat în antecedente. Echipa de medici obstetricieni, anesteziști și neonatologi au extras prin operație cezariană 4 copii de sex masculin cu greutăți între 1400 și 1800 de grame, care s-au adaptat bine la viața extrauterină. Pacienta a evoluat bine din punct de vedere medical, starea ei, în acest moment, fiind una stabilă. Mama a primit cu bucurie venirea pe lume a celor 4 fii, pentru care avea deja pregătite numele. Personalul medical transmite felicitări și multă sănătate întregii familii”, au transmis reprezentanții maternității ieșene.