Presedintele Comitetului Olimpic Roman, Octavian Morariu, merge la referendum la Londra, alaturi de toti sportivii romani! „Vom vota la Ambasada. Olimpicii vor avea prioritate, nu vor sta la coada”

De: Cancan
Publicat: 27/07/2012 | 00:00

„Eu voi merge la referendum. Am luat legatura si cu Ion Jinga, ambasadorul Romaniei la Londra, si am asigurat toate conditiile ca sportivii sa mearga la vot. Am incercat sa amenajam o urna mobila in satul olimpic, dar nu s-a mai putut. Fiecare sportiv va merge in functie de convingerile si de programul lui de antrenament. Ambasadorul ne-a asigurat ca sportivii nu vor sta la coada si ca pentru ei va fi o oarecare prioritate, deoarece ei nu pot sta cu orele acolo”, a declarat Octavian Morariu.

COSR cere incetarea utilizarii simbolurilor olimpice in scopuri politice, in campania pentru referendum!

Pe de alta parte, Comitetul Olimpic si Sportiv Roman cere, prin intermediul unui comunicat, incetarea utilizarii simbolurilor olimpice in tara noastra in scopuri politice. COSR precizeaza ca a urmarit cu preocupare evolutia situatiei politice din tara noastra, prin prisma participarii sportivilor romani la Jocurile Olimpice de la Londra (27 iulie – 12 august), si ”a constatat cu regret utilizarea, fara stiinta sa, a simbolurilor olimpice si anume a tortei, flacarii si stafetei in cadrul campaniei pentru referendum, sub denumirea de „flacara democratiei”, cu aluzie directa la cuvantul „olimpic”, de catre echipa de campanie a presedintelui suspendat si de catre domnia sa”, se arata in comunicat.