Președintele PSD, Marcel Ciolacu, e sigur de căderea Guvernului PNL: „Vom avea voturile suficiente ca să treacă moțiunea”

Publicat: 05/07/2020 | 22:50
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, e sigur de căderea Guvernului PNL: „Vom avea voturile suficiente ca să treacă moțiunea”

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat duminică seara că partidul pe care îl conduce va depune o moțiune de cenzură, după încheierea stării de alertă, și că există o majoritate în Parlament pentru dărâmarea Guvernului PNL.

Potrivit informațiilor GÂNDUL.RO, Liderul PSD susține că s-ar impune demisia premierului Ludovic Orban.

„Orban nu mai are niciun fel de credibilitate. Președintele României (n.red. – Klaus Iohannis), în acest moment, trebuie să recunoască acest eșec politic care se numește Orban și să-i ceară de îndată demisia. El nu mai este ascultat de cetățeni, oamenii și-au dat seama de toată manipularea cu cifrele, de tot acest joc politic. În alte țări europene niciun lider politic, primul ministru, președintele nu au avut dreptul să facă apel la cetățeni să intervină peste specialiști. (…) Ei au făcut din această pandemie un joc politic, iar acum acest joc politic li se întoarce în cap fiindcă oamenii nu mai cred, nu știu ce să creadă și nu văd nicio coerență în actul guvernamental și în decizii”, a declarat Marcel Ciolacu.

„Cred că demisia lui Orban de fapt ar fi cea mai potrivită, pentru că acum președintele ar trebui doar să recunoască un eșec politic în acest guvern. Dacă va fi peste câteva luni cu aceste prelungiri de stări de urgență și de alertă președintele României va avea de gestionat un dezastru. (…) Vom avea voturile suficiente ca să treacă această moțiune. Am avut discuții cu toți liderii politici cu reprezentare în Parlamentul României. Marea majoritate a liderilor politici și a grupurilor parlamentare doresc să voteze această moțiune. Mulți dintre ei au și anunțat: domnul Victor Ponta a anunțat, domnul Tăriceanu a anunțat. Sunt ferm convins că vor fi voturile necesare”, a mai spus Ciolacu la Antena 3.

Marcel Ciolacu: „Orban devine toxic pentru România. Domnule Iohannis, treziţi-l şi spuneţi-i că ţara nu e o crâşmă”

„Orban devine toxic pentru România fiindcă începe să îndemne la anarhie. Domnule Iohannis, treziţi-l şi spuneţi-i că ţara nu e o crâşmă!”, scrie liderul PSD Marcel Ciolacu pe Facebook, ca reacţie la îndemnul premierului ca românii să nu respecte deciziile Curţii Constituţionale.

Şeful Guvernului devine principala ameninţare la adresa stabilităţii statului în plină pandemie, după îndemnul aberant ca românii să nu respecte deciziile Curţii Constituţionale. Când era în opoziţie, Orban lăuda Curtea la orice verdict împotriva Guvernului PSD. Acum, când CCR spune Executivului PNL că a fost incompetent, judecătorii sunt practic învinuiţi pentru răspândirea COVID în România.

De fapt, Orban poate fi acuzat că zădărniceşte ordinea constituţională şi statul de drept. Este un anti-model absolut şi le-o arată românilor cu insistenţă, a postat Ciolacu, pe Facebook, la începutul lunii iulie.