Prima cursă TAROM pentru repatrierea a 150 de români a plecat din țară

Publicat: 07/09/2022 | 22:59
Cristian Sindie și-a pierdut avionul (Foto: Facebook)

O primă cursă specială TAROM a zburat în această seară către Tel Aviv, aeroportul Ben Gurion, pentru a-i aduce în țară pe cei aproximativ 150 de români rămași acolo după ce Blue Air a suspendat zborurile, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Compania aeriană națională a României dorește să se asigure astfel că cetățenii români sunt transportați în cele mai bune și sigure condiții înapoi acasă, spune ministrul. Guvernul a alocat 5 milioane de lei pentru repatrierea românilor afectați de scandalul Blue Air. Banii provin din fondul de rezervă al Executivului.

„O primă cursă specială #TAROM va decola astăzi în jurul orei locale 21:50 către Tel Aviv (aeroportul Ben Gurion) pentru repatrierea din Israel a aproximativ 150 cetățeni români afectați de suspendarea zborurilor Blue Air. Compania aeriană națională a României (TAROM) dorește să se asigure astfel că cetățenii români sunt transportați în cele mai bune și sigure condiții înapoi acasă. Mulțumim echipajelor TAROM pentru răspunsul prompt și pentru asumarea acestei misiuni speciale!”, a scris Grindeanu, miercuri seara, pe pagina de Facebook.

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a spus, miercuri dimineața, că în ultimele ore 2.098 de români au apelat serviciile consulare cerând să fie aduși acasă din țările unde au rămas după anularea zborurilor Blue Air.

Blue Air a anunțat miercuri că va relua zborurile

Din cauza unei popriri a conturilor de către Ministerul Mediului, compania Blue Air Aviation anunță că sistează toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022. Compania spune că situația a venit la scurt timp după declarațiile șefului ANPC.

CITEȘTE ȘI: BLUE AIR A ANULAT 11.289 DE ZBORURI! AMENDĂ COLOSALĂ DE LA ANPC, DUPĂ NUMĂRUL DE CURSE RECORD

Blue Air a anunțat miercuri că va relua zborurile, după ce Administrația Fondului pentru Mediu a decis ridicarea popririi puse pe conturile companiei și eșalonarea datoriei pe 12 luni. Deocamdată nu a fost anunțată și o dată de la care se reiau zborurile. „În decursul zilei de mâine vom reveni cu un comunicat oficial în care vom anunța exact ce zboruri vom relua”, a transmis compania aeriană.
re.

Sursa foto: Facebook