Prima lege din pachetul ”Anti-cămătărie” depus de senatorul Daniel Zamfir a fost votată de Senat

Publicat: 09/10/2019 | 13:26
Prima lege din pachetul ”Anti-cămătărie” depus de senatorul Daniel Zamfir a fost votată de Senat

Informație de ultimă oră. Legea leasing-ului, care elimină abuzurile societăților de leasing în procedura de valorificare a bunurilor, în situația de neplata a trei rate consecutive, a fost votată azi în Senat. 

Astfel, procedura prin care se va valorifica bunul utilizat va fi una transparentă. Bunurile vor fi vândute de utilizator la prețul pieței, suma obținută urmând să acopere suma restanta. S-a terminat cu nedreptatea din vechea lege, atunci când societatea de leasing îți lua bunul și îl vindea mult sub prețul pieței, iar utilizatorul mai avea de plătit suma până la finalul contractului, deși a fost deposedat de bunul respectiv.

”Trebuie menținută echitatea”

Senatorul Daniel Zamfir, inițiatorul Legii Dării în Plată, a depus la Senat patru proiecte de lege privind protecţia consumatorilor care au contractat credite bancare. Iniţiativele legislative vizează clauzele abuzive în contractele de credit, executările silite intempestive, dobânzile excesive şi cesiunile speculative de creanţe. Fiecare proiect de lege depus de Daniel Zamfir la Senat, cu atât mai mult cu cât acest demers legislativ este unul de o importanță indiscutabilă în contextul în care milioane de familii din România trăiesc, în prezent, drame financiare uriașe, induse de dobânzi nejustificate, executări silite și, mai ales, de clauzele abuzive ”strecurate” în contractele de credit.

”Când un contract nu mai este echitabil, când o prestație devine oneroasă pentru una din părți, ne spune Curtea că este obligația aceluia să renegocieze și să reechilibreze contractul ca să se mențină echitatea. Nu trebuie să câștigi din executarea oamenilor, din ruinarea oamenilor! Tu trebuie să câștigi din derularea unui contract. Iar Curtea spune că trebuie să elimini riscul supraîndatorării și să continue un contract și eu (n.r. debitorul) să plătesc în continuare și din ce plătesc eu să câștigi tu (n.red. banca respectivă)”, spune senatorul Daniel Zamfir.