Prima poza cu Iris, fetița de o lună a Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda

Publicat: 30/04/2019 | 10:47

Gabriela Cristea a reușit să rămână însărcinată după 40 de ani, atunci când l-a cunoscut pe Tavi Clonda și a făcut foarte multe încercări pentru a avea un copil. Fertilizările in vitro, o sarcină pierdută, totul a culminat – în ultimă instanță – cu o bucurie imensă în plan sufletesc și familial. 

Este cea mai frumoasă perioadă din viața Gabrielei Cristea, iar vedeta nu se ferește de cuvinte.

”Experiența de mamă nu se compară cu absolut nimic, este o experiență nouă pentru care tu crezi că ești pregătit, dar, de fapt, niciodată nu ești suficient de pregătit. Iar experiența cu doi copii este una despre care aș putea să vorbesc cinci zile de aici înainte. Nu e ușor, e chiar destul de complicat, pentru că una plânge, cealaltă vrea de mâncare, una doarme, cealaltă vrea joacă”, a declarat Gabriela Cristea pentru Viva!.

Pe de altă parte, Gabriela Cristea recunoaște că acum are o experiență mult mai bogată în ceea ce privește apariția pe lume a unui nou membru al familiei.

”Nici răcelile și nici faptul că a făcut un pic de febră nu ne mai sperie atât de tare cât ne-au speriat prima dată la Victoria”, a mai spus vedeta (Citește articolul complet pe Viva!)