Prima reacție a băiatului bătut de polițist: ”Păi dacă eu eram violent, atunci…” Ce a pățit la secție

Publicat: 09/04/2020 | 19:55

Imagini halucinante au fost surprinse noaptea trecută, în Capitală. Doi bărbați au fost opriți pe stradă de doi agenți de la Rutieră și au fost amendați. Nu aveau declarațiile pe propria răspundere în regulă. Apoi, totul a degenerat. A ieșit o bătaie ca-n filme, unul dintre tineri fiind snopit între mașini.

Cei doi au ajuns la sediul poliției și au primit amenzi de câte 12.000 de lei. Băiatul care a fost bătut de unul dintre agenți a povestit varianta lui, a doua zi, la RealitateaTV.

”Declarația era completată, dar nu era scrisă data. Era după ora 22. Mă duceam la magazin, să iau ceva, și mă întorceam acasa. M-a oprit patrula, actele și adeverința. Am arătat tot. Mi-a spus că nu este ok, nu era data pusă. Îmi cer scuze, am zis. Mi-a zis că o să primesc amendă. A venit un băiat, care se ducea la magazin. I-a cerut si lui alea. I-a zis că nu are adeverință, că are doar buletinul.

Eu m-am dus la geam la el, să vorbesc. Cei doi polițiști erau în mașină.

Am scos telefonul, am început să filmez, a ieșit din mașină, mi-a zis că să nu mai filmez. Eu i-am zis că o să fac reclamație. Asta l-a deranjat. Și gestul de a înregistra dialogul. Îmi dăduse amendă.

Eu am filmat, a venit, mi-a dat peste mână și a început să mă lovească.

Poate a văzut toată faza cel care a filma de la balcon, să spună că n-am înjurat, n-am făcut nimic.

Eu am avut o filmare, dar mi-a fost stearsă.

I-am zis: am făcut ceva, am greșit cu ceva?

Păi dacă făceam, celălalt polițist doar asista, se uita?

I-a zis polițistul celălalt, oprește-te, că a ieșit lumea la geam.

Am fost la medicină legală să scot certificat.

Eu am fost la secție, am fost amendat și apoi mi s-a dat drumul. Păi, dacă eram violent, îmi dădeau drumul?”, a povestit băiatul.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult