Prima reacție a Biei Khalifa după ce a fost surprinsă cu Sișu, deși se află într-o relație cu Fulgy: „E o persoană minunată din viața mea”

Publicat: 25/01/2023 | 12:36

Bia Khalifa susține că trăiește o poveste de dragoste cu Fulgy, însă ieri, în spațiul public au apărut mai multe imagini cu blondina și Sișu, cel despre care spuune în urmă cu câteva luni că i-a fost iubit. Oamenii au început să își pună semne de întrebare, astfel, creatoarea de conținut pentru adulți s-a văzut nevoită să explice care este, de fapt, situația.

Bia Khalifa a anunțat recent că ea și fiul Clejanilor formează un cuplu și sunt mai fericiți ca niciodată. Cu toate acestea, blondina a fost surprinsă în compania lui Sișu, cel cu care ar fi avut în trecut o relație. Sau cel puțin așa susținea tânăra. Cântărețul a negat întotdeauna legătura amoroasă.

Pentru a nu lăsa loc de interpretări, Bia Khalifa a făcut declarații pe tema acestui subiect. Tânăra susține că întâlnirea sa cu Sișu a fost interpretată greșit.

”Este un subiect foarte interesant și s-a intereprat greșit ceva ce nu trebuia să se interpreteze greșit. Suntem pe data de 25 ianuarie, peste 4 zile e ziua mea și avem două evenimente, eu cu Sișu, e implicat oarecum în ziua mea, într-un club din București unde mă vor aștepta toate prietenele. Vorbim despre acest eveniment de o lună, ne-am văzut, am zis să mergem la masă că unde să mergem altundeva că e frig afară, am vrut să mergem să mâncăm ceva ca doi oameni normali și nu s-a întâmplat nimic mai mult decât să discutăm de ziua de 29, când e ziua mea, respectiv 27, pe lângă discuțiile noastre amicale”, a spus Bia Khalifa pentru spynews.ro.

NU RATA: FULGY HABAR N-A AVUT! CE MESAJ A PRIMIT BIA KHALIFA DE LA MAMA CLEJANCĂ. A TRECUT PRIN FILTRUL VIORICĂI! + ”I-AM SPUS VINO ȘI A VENIT!”

Potrivit mărturisirilor blondinei, cei doi s-au văzut pentru a pune la punct ultimele detalii despre ziua de naștere a tinerei. Bia Khalifa a continuat seria declarațiilor și a explicat faptul că are numai cuvinte de laudă la adresa lui Tudor Sișu pe care îl va respecta întotdeauna.

”Am stat la masă, m-a adus acasă, acasă la mine, de fapt la noi, că stau cu Fulgy și nimic mai mult decât asta. Sișu pentru mine o să rămână mereu ca un al doilea tată, Sișu a fost lângă mine în momente în care poate foarte multe persoane n-ar fi fost lângă mine, mi-a dat niște sfaturi pe care le-am urmat și nu am regretat faptul că l-am ascultat, m-a susținut în muzică, în carieră și mă susține în privat în ambițiile mele persoanale. Eu nu am cum să nu-l respect pe Sișu, e o persoană minunată din viața mea”, a mai spus Bia Khalifa pentru sursa citată.

Bia Khalifa și Sișu (Sursă foto: Instagram)

Cum a reacționat Fulgy, după ce a văzut pozele cu iubita sa

Blondina recunoaște că iubitul său a fost deranjat de apariția imaginilor, însă Fulgy a știut de la început despre întâlnirea lor. Ea precizează că sentimentele pe care le are față de Sișu sunt complet diferite față de cele pentru fiul Clejanilor.

”Fulgy e un om matur, într-adevăr și-a pus niște semne de întrebare, dar eu l-am anunțat că o să ies cu Sișu și o să trebuiască să povestim despre evenimentul ce va fi în club, l-am informat, l-a deranjat că au apărut poze în care nu ne țineam de mână, doar l-am luat de braț așa, până la urmă i-am cerut și geaca, mi-a dat și geaca de pe el când am ieșit, atât pot să spun despre asta”, a mai spus blondina.