Prima reacție a clinicii unde a fost tratat Petrică Mâțu Stoian. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu regretatul artist

Publicat: 08/11/2021 | 13:44
Sursă foto: Facebook

Înainte să ajungă în stare gravă în spital, pe secția ATI, interpretul de muzică populară a fost prezent la o clină privată pentru o serie de tratamente post-COVID. Pentru Antena 3, reprezentanții clinicii, unde solistul Petrică Mâțu Stoian a fost tratat, au transmis și prima reacție, după moartea acestuia.

Reprezentanții clinicii private, unde solistul Petrică Mâțu Stoian a mers pentru un tratament post-COVID, au transmis un comunicat prin care au explicat faptul că unitatea medicală nu se ocupă de medicația cronică a pacienților, acest lucru revenind, de fapt, pacienților și aparținătorilor. De asemenea, reprezentanții explică faptul că tratamentul cu oxigen hiperbar nu poate crește valoarea INR, mai ales în doze mici de testare a toleranței. Vă redăm mai jos comunicatul oficial al clinicii:

”Clinica Nera nu administrează medicația cronică a pacienților, acest lucru este în responsabilitatea pacienților și a aparținătorilor. Tratamentul cu oxigen hiperbar, mai ales în dozele mici de testare a toleranței, nu poate crește valoarea INR (anticoagularea sângelui). Eventualele barotraume ce pot fi posibil atribuite expunerii mediului hiperbar apar obligatoriu în timpul sau imediat după încheierea ședinței;

La valori INR 6-7, constatate la Sp Reșița, hemoptizia poate apare și spontan sau după un episod de tuse severă și reprezintă o complicație directă a tratamentului necontrolat cu anticoagulante, tratament administrat înainte de sosirea la Clinică. În clinica Nera au fost tratate mai bine de 600 de persoane cu un total de peste 4000 de terapii hiperbare efectuate de la începutul activității.

Clinica Nera beneficiază de cel mai avansat sistem de tratament prin oxigenoterapie hiperbară și de personal profesionist calificat. Clinica are o reputație bună în rândul pacienților ce au beneficiat de acest tratament. Atât pacienților cât și vizitatorilor noștri le dorim sănătate și putere”, este comunicatul clinicii private, potrivit BZI.ro.

Citește și MEDICUL CARE L-A TRATAT PE PETRICĂ MĂȚU STOIAN RUPE TĂCEREA! DE CE A MURIT ARTISTUL, DE FAPT

Petrică Mâțu Stoian a murit la 61 de ani, în spital

Petrică Mâțu Stoian a fost un interpret de muzică populară foarte îndrăgit și respectat. Săptămâna trecută, artistul a filmat, alături de colegii săi de breaslă, ediția care va putea fi văzută de Revelion, dar nimic nu prevestea nenorocirea. Bărbatul a ajuns de urgență la spital, după ce a acuzat stări de rău și începuse să tușească cu sânge. Potrivit medicilor, bărbatul suferea de bronhopneumonie post COVID şi cu stare septică. De câteva zile, artistul se afla în tratament post-COVID la o clinică privată din Caraș-Severin. Petrică Mâțu Stoian era imunizat cu ambele doze de vaccin împotriva noului coronavirus.

Sursă foto: Facebook