Prima reacție a lui Alexandru Ciucu, după ce s-a aflat că divorțează de Alina Sorescu

Publicat: 02/05/2022 | 20:30
Alexandru Ciucu și Alina Sorescu, cândva un cuplu fericit. Sursă foto: Facebook

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu divorţează.  Se pare că designerul este cel care a inițiat primii pași în ceea ce privește despărţirea de artistă. 

Din primele informații reiese că bărbatul și partenera lui nu s-ar fi înțeles în privința copiilor, așa că a cerut o ordonanță președințială, cu scopul de a primi un program de vizită. Alexandru Ciucu nu a vrut deloc să comenteze pe marginea acestui subiect, scrie wowbiz.ro.

(VEZI ȘI:CUM A PETRECUT CRĂCIUNUL ALINA SORESCU? ALEX CIUCU, TOTAL ABSENT DIN “PEISAJ”)

”Nu am nimic de declarat, aș dori să mă înțelegeți si să terminăm conversația acum”, a spus Alexandru Ciucu pentru fanatik.ro.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au două fetițe

În 2008, Alexandru Ciucu a cunoscut-o pe Alina Sorescu, cu care are împreună două fetițe: Elena Carolina, în vârstă de opt ani și Ana Raisa, în vârstă de cinci anișori. În ultima perioadă, însă, au tot existat zvonuri despre un posibil divorț între cei doi.

”Întâlnirea cu Alina a avut loc la o altă vârstă, într-un moment al vieții mele când știam ce fel de femeie îmi doream și mai ales după ce mă acomodasem cu ideea că trebuie să renunț la unele lucruri pentru a putea construi o relație.

Temerea cea mai mare a fost legată de diferența de vârstă dintre noi și implicit de experiență. Mă gândeam că unul dintre noi își va pierde răbdarea în tot acest proces de maturizare forțată. Dar se pare că dorința de a rămâne împreună și educația primită ne-au făcut să trecem cu bine aceste etape atât de necesare unei relații”, spunea, în trecut, Alexandru Ciucu.