Primaria Capitalei i-a lasat fara apa pe locuitorii de la Pasajul Basarab

De: Cancan
Publicat: 28/03/2008 | 00:00

TERMEN. Lucrarile la Pasajul Basarab ar trebui sa se incheie in primavara anului viitor CHIN. De doua luni, Aneta Enache este nevoita sa care zilnic cel putin 50 de litri de apa Presiuni. Oamenii acuza Municipalitatea ca, prin aceasta masura extrema, vrea sa-i constranga sa renunte la casele care impiedica ridicarea constructiei Alexandra Nastase Proprietarii cladirilor din zona Pasajului Basarab au ajuns la concluzia ca litigiul dintre ei si reprezentantii Primariei Capitalei este ca o lupta cu morile de vant. In timp ce amplul proiect al Municipalitatii isi urmeaza cursul firesc, locuitorii de pe Soseaua Orhideelor nu vor in niciun chip sa renunte la casele unde au trait zeci de ani. Oamenii dau vina pe reprezentantii primariei ca acestia fac presiuni asupra lor pentru a-si vinde proprietatile in schimbul unor sume sub valoarea pietei. Pentru a le forta mana si mai mult, acestia sustin ca, de doua luni, Municipalitatea i-a lasat fara apa. „Adriean Videanu si-a batut joc de noi, de toate familiile astea care au mai ramas aici sa ii incurce lui socotelile. Nu stiu unde o sa ajungem. Este vai de capul nostru. Acum ca nu mai avem nici apa de baut este si mai greu. In fiecare zi suntem nevoiti sa caram cel putin 50 de litri de apa. Noroc ca putem lua din curtea fostei Fabrici de Bere, unde este un hidrant”, ne-a povestit Aneta Enache, de 63 de ani. Acesta nu este un caz singular, alte trei familii care se opun exproprierii si afla in proces cu Primaria Capitalei sunt obligate sa traiasca la fel ca in epoca de piatra. Lucrarile la constructia pasajului suprateran Basarab, demarate in toamna anului 2006, au generat o serie de controverse. Pasajul suprateran Basarab trebuie finalizat in doi ani si patru luni. Constructia se va intinde de la Bulevardul Titulescu, Calea Grivitei, Soseaua Orhideelor pana la Podul Grozavesti si va avea o lungime de aproape doi kilometri.