Primăria Capitalei va achiziționa 100 de troleibuze, 230 de autobuze hibride și electrice și 100 de tramvaie

De: Cancan
Publicat: 16/04/2019 | 20:15
Primăria Capitalei va achiziționa 100 de troleibuze, 230 de autobuze hibride și electrice și 100 de tramvaie

Primăria Capitalei anunță achiziționarea, în curând, a 100 de troleibuze și 130 de autobuze hibride în valoare totală de 488 de milioane de lei, din care 340 de lei vor fi obținute din fonduri nerambursabile, precum și achiziția a 100 de tramvaie, în valoare de peste 845 milioane lei.

De asemenea, vor mai fi achiziționate 100 de autobuze electrice, în baza a patru proiecte pentru care s-a solicitat finanțare din fonduri europene nerambursabile, anunță Primăria Capitalei într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, în luna februarie a fost demarată procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de furnizare a 100 de troleibuze noi, din gama de 12 metri, cu o valoare totală a achiziției de 214.488.800 lei fără TVA, pentru ca în data de 15 aprilie să se deschidă oferta de achiziție, urmând ca documentația depusă să intre în analiza comisiei de evaluare, anunță primăria Capitalei.

În cadrul procedurii a depus ofertă un singur operator economic, respectiv asocierea dintre Bozankaya Otomotiv Makina İmalat İthalat ve İhracat A.Ş., din Turcia, și SILEO GmbH, din Germania. Finanțarea provine din fonduri nerambursabile, Municipiul București având încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu, în acest scop, un contract de finanțare care vizează achiziționarea a 100 de troleibuze și a 130 de autobuze hibride.

Investiția se ridică la 488 de milioane de lei

Valoarea totală a investiției în noile mijloace de transport public, pentru cele 100 de troleibuze și 130 de autobuze hibride, se ridică la aproximativ 488 de milioane de lei, din care fonduri nerambursabile primite din partea Administrației Fondului de Mediu reprezintă 340 de milioane de lei.

O altă procedură, care vizează achiziția a 100 de tramvaie moderne, se află de asemenea în evaluare la nivelul Primăriei Capitalei. Ofertele au fost depuse luna trecută de două companii – Astra Vagoane Călători și Durmazlar Makine San Ve Tic A.S. Valoarea estimata a contractului este de 845,68 milioane lei (180 de milioane de euro). Este vorba despre achizitionarea a 100 de tramvaie si echipamente necesare imbunatatirii transportului public de calatori pe traseele 1, 10, 21, 25, 32,40, 41 si 55.

Achiziția face obiectul a 8 proiecte pentru care s-a solicitat finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, dintre care doua contracte de finantare au fost deja semnate, iar în perioada imediat următoare vor fi semnate și celelalte șase.

De asemenea, Primaria Capitalei a mai lansat două proceduri de achiziție pentru atribuirea contractelor de furnizare pentru cele 130 de autobuze hibride și 100 de autobuze electrice, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 7 mai 2019, respectiv 27 mai 2019.

Referitor la cele 100 de autobuze electrice, acestea fac obiectul a patru proiecte pentru care s-a solicitat, de asemenea, finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, mai anunță Primăria Capitalei.