Primarul din Targu Jiu: „Cenusa lui Sergiu Nicolaescu ar fi mai in siguranta aici decat la Bellu!”

De: Cancan
Publicat: 08/01/2013 | 23:00

Primarul e de parere ca la Targu Jiu sunt conditii de pastrare mai bune. „Comparativ cu ceea ce am văzut la Cimitirul Belu, la noi urna ar fi în siguranţă. Avem pază, iar cimitirul este îngrădit, şi nu se va pune problema unei profanări. Noi aşteptăm un semnal de la familie, pentru că am igienizat cavoul şi aşteptăm să vedem ce se va decide“ a mai adăugat edilul, convins că până la urmă va fi luată o decizie corectă pentru ca cineastul să se poată odihni în pace.

Cîrciumaru a mai declarat că, în luna decembrie, când artistul s-a aflat la Târgu Jiu pentru a-i fi decernat titlul de Cetăţean de Onoare, maestrul a mers la cimitir pentru a aprinde o lumânare la mormântul tatălui său. Nu a fost singur, ci însoţit de primarul oraşului cu care a avut şi o discuţie pe seama cavoului: „Când a fost aici în luna decembrie am discutat mai mult cu maestrul care a mers la cimitir să vadă în ce stare se află şi de asemenea să aprindă o lumânare la mormântul tatălui său şi a rudelor înmormântate acolo. 

Atunci mi-a spus că intenţionează să aducă şi osemintele mamei sale aici, pentru a-şi reuni familia, dar din păcate nu a mai apucat să-şi îndeplinească această intenţie“ a declarat Florin Cîrciumaru.
Sergiu Nicolaescu a fost declarat Cetăţean de Onoare al municipiului Târgu Jiu pe şase decembrie 2012, iar singurul cinema 3D din oraş îi poartă numele.

Rodica Istratie