Primele declaraţii ale eroinei de la Bamboo. ”Mi-am revenit şi…”

De: Cancan
Publicat: 28/01/2017 | 18:00

Din fericire, toţi cei aflaţi în local în momentul izbucnirii flăcărilor au fost evacuaţi în câteva minute şi chiar dacă mai multe persoane au ajuns la spital cu diferite leziuni căpătate în goana pentru a scăpa de flăcări sau cu intoxicaţii cu fum, nu s-a pierdut nici o viaţă. În teribilul incendiu de la Bamboo din 21 ianuarie. O singură persoană a ajuns la Terapie Intensivă, iar aceasta este o angajată a clubului care a şi ieşit ultima din localul cuprins de flăcări, după ce s-a asigurat că toată lumea a ieşit în siguranţă.

Alexandra Stoleru, eroina din clubul Bamboo, a povestit ce a simţit în acele momente de panică din noaptea incendiului.

„Sunt mult mai bine şi totul va reveni la normal. Actul meu de eroism a fost normal, de a evacua până la ultima persoană, fără niciun rănit. Eram alături de colegi şi ospătari, eram liniştiţi, încercam să nu agităm. Au ieşit toţi, datorită eforturilor noastre. Nu ştiu şi nu dau niciun comentariu de la ce a luat foc, nu ştiu şi nu pot să dau declaraţii. A fost totul în regulă, eu mi-am revenit, lucrurile încep să ia amploare şi se vor rezolva. Totul a fost ok la Bamboo, am protejat şi protejăm pe toată lumea când intră la noi în club, ca la mine în casă”, a spus Alexandra.

Alexandra Stoleru nu a împlinit încă 22 de ani. A făcut liceul sportiv la Focşani şi a jucat handbal, iar apoi a venit la Bucureşti, unde este studentă la Facultatea de Ştiinţe Politice. Este membră a unui partid politic şi visează la o carieră în acest domeniu. (Gabriel Niculescu)