Primele declaraţii ale Iuliei, soţia care a fost bătută crunt de sunetistul lui Smiley!

De: Cancan
Publicat: 11/07/2017 | 23:10

„Nu a fost intenţia mea de a mediatiza, nu am fugit la Lorena să scrie despre cazul meu, totul s-a întâmplat printr-o prietenă care i-a povestit Lorenei. Este o exagerare că am fost lăsată într-o baltă de sânge, era destul sânge, dar nu a fost chiar aşa.

Relaţia noastră (n.r.- a ei şi a lui Alex) s-a derulat foarte repede, dar nu s-ar fi aşteptat nimeni să se ajungă aici. Ne-am mutat foarte repede împreună, într-o singură lună de când ne cunoşteam. Probabil sufăr de sindromul salvatorului, mi s-a părut că el (n.r.- Alex) a trecut prin multe încercări.

Că a fost gelozie, că a fost altceva… Totul a fost foarte ok în această săptămână între noi. M-a sunat la 2 dimineaţa, dar vorbea ok. Nu am crezut că e nervos sau în alt fel, nu prezenta astfel de semne. Am mers să îl iau de acolo, el încerca să pună muzică, am insistat să mergem, dacă tot mă chemase. Nu am înţeles de ce mă chemase pe mine. El băuse, mai avea chef să stea, nu mi s-a părut exagerat nici lucrul ăsta. L-am tot sunat, am văzut că îmi dă ocupat, am mers să îl iau de acolo şi mi-a adresat o înjurătură, asta nu se mai întâmplase. Am rămas perplexă, la un moment dat i-am spus că dacă nu vrea să ajungă la 7 la cântare, unde avea treabă, eu plec şi i-am spus ca data viitoare să îşi înjure apropiaţii, nu pe mine”, a povestit Iulia la Wowbiz.

„El bea des, dar nu s-a mai întâmplat niciodată asta. Dacă mai erau nişte certuri, îi spuneam ce nu îmi convine, că a băut şi că nu mai putem face un cutare lucru, dar niciodată să ajungem aici (…) Totul a început de la o criză a lui de gelozie. El susţinea că ar fi văzut un bărbat în casă. La un moment dat a început să arunce cu obiecte în mână, de atunci a început calvarul. Am tras unul de celălalt, am dărâmat multe obiecte, am dărâmat biblioteca. Nu ne-au auzit vecinii, noi locuim într-o zonă destul de liniştită şi nu prea avem vecini”, a adăugat Iulia.