Primele declarații ale lui Salman Khan despre presupusa soție și copiii pe care i-ar avea: ”Oamenii știu foarte bine”

Publicat: 03/08/2021 | 21:02
sursa FOTO: Instagram

După aproape un an de când au apărut zvonurile, Salman Khan a făcut primele declarații referitoare la o posibilă familie ”secretă”.

O veste răspândită de un avocat din Delhi a șocat showbiz-ul internațional. Vibhor Anand a postat în urmă cu un an, pe contul său de Twitter un mesaj în care susține că celebrul actor de la Bollywood ar fi însurat cu o femeie pe nume Noor, cu care de altfel ar avea și doi copii: Ayesha de 17 ani și Razzak de 13 ani.

Avocatul a mai spus că familia lui Salman Khan locuiește în Dubai. Recent, actorul a fost invitat în cadrul unei emisiuni TV și a fost nevoit să răspundă unui set de întrebări puse de fani pe rețelele de socializare. Astfel, după un an, Salman Khan a infirmat zvonurile privind o posibilă familie. (CITEȘTE ȘI: RISCĂ SALMAN KHAN SĂ AJUNGĂ LA ÎNCHISOARE? REACȚIA EXCLUSIVĂ A IULIEI VÂNTUR: ”ESTE DE AJUNS…”)

”Oamenii știu foarte bine că asta este o prostie. Nu știu de ce acei oameni de pe internet au postat asta. Și nu știu despre cine e vorba. Frate, toată lumea știe.

Nu sunt căsătorit. Nu am o soție. Locuiesc într-un apartament din India, unde am stat în ultimii 9 ani. Nu voi răspunde acestei persoane. Toată India știe unde locuiesc“, a spus Salman Khan, potrivit zeenews.india.

Motivul pentru care Iulia Vântur și-a prelungit șederea în România

În ultima perioadă au existat tot mai multe zvonuri potrivit cărora Iulia Vântur și Salman Khan ar fi pus punct relației. Ipotezele despărțirii au fost alimentate de faptul că vedeta se află de mai multe luni în țară. (VEZI ȘI: IULIA VÂNTUR SE PREGĂTEȘTE SĂ DEVINĂ MĂMICĂ? MĂRTURISIREA SINCERĂ FĂCUTĂ + CE SFATURI PREȚIOASE I-A DAT SALMAN KHAN)

Însă… motivul pentru care vizita Iuliei Vântur s-a prelungit în România ține de fapt de unele probleme legale. Se pare că vedeta s-a întors în țară deoarece trebuie să obțină o nouă viză de lucru pentru următorii 4-5 ani, iar procesul este destul de greoi. În anul 2016, Iulia Vântur a stat în România aproape 3 luni, tot din aceeași cauză.