Primele imagini cu Alec Baldwin după ce a împușcat mortal o femeie pe platourile de filmare

De: Cancan
Publicat: 22/10/2021 | 13:26

Actorul Alec Baldwin a descărcat accidental o armă de recuzită pe platourile de filmare ale producției ”Rust” și a provocat o tragedie. Directorul de imagine Halyna Hutchins a murit și regizorul Joel Souza a fost rănit grav.

Alec Baldwin a fost fotografiat la scurt timp după ce a împușcat mortal o femeie pe platourile de filmare și după ce le-ar fi dat anchetatorilor primele declarații despre incident.

Două imagini au fost postate pe Twitter de către jurnalistul CBS Rick Folbaum. În una din fotografii, actorul vorbește la telefon, iar pe chip i se poate citi groaza.

În a doua imagine, Alec Baldwin stă aplecat cu mâinile sprijinite de genunchi, într-un gest care arată, de asemenea, că este tulburat.

Alec Baldwin a împușcat mortal o femeie pe platourile de filmare

Actorul Alec Baldwin a ucis-o joi cu un foc de armă, cel mai probabil accidental, pe directoarea de imagine şi l-a rănit pe regizorul unui western care este filmat în această perioadă în statul american New Mexico, a anunţat Poliţia locală.

Directoarea de imagine Halyna Hutchins şi regizorul Joel Souza „au fost răniţi prin împuşcare atunci când Alec Baldwin a descărcat o armă de foc utilizată la filmările” pentru lungmetrajul „Rust”, a precizat biroul şerifului din comitatul Santa Fe într-un comunicat.
Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a fost evacuată cu un elicopter la un spital din apropiere, unde decesul ei a fost declarat de medici.

Regizorul filmului „Rust”, Joel Souza, în vârstă de 48 de ani, a fost internat la terapie intensivă.

Sursa foto: Instagram