Primele imagini cu Sorina din Baia de Aramă, în noua ei casă din SUA. Pare fericită?

Publicat: 24/07/2019 | 12:05
Primele imagini cu Sorina, fetița din Baia de Aramă, în noua ei casă din SUA

Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, a plecat din România împreună cu familia sa adoptivă. Au ajuns cu bine în Statele Unite ale Americii și au apărut, iată, primele imagini din noua locuință a fetiței.

Jurnalista Nadina Ioana Dogioiu a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj și un scurt filmuleț în care Sorina… încearcă să cânte la pian.

”Am fost intrebata daca voi mai intreba de Sorina. Mai mult decat atat, tin legatura cu familia Sacarin, care imi trimite mereu poze si filmulete din noua viata a copilei lor. In mod normal nu as posta nimic despre viata privata a unui copil, dar nimic din povestea aceasta nu a fost normal. Cred asadar ca este important ca oameni cumsecade, manipulati de ceea ce, in opinia mea, ar putea fi chiar rezistenta unor mafii autentice in lupta pentru pastrarea prazii, sa vada ca totul e in regula. Sorina e foarte bine, ba chiar vadeste curiozitati noi pe care parintii ei se gandesc sa le cultive”, a scris jurnalista Ioana Dogioiu pe pagina sa de socializare.

”Sper că veți avea destul de des vesti despre Sorina, pe care sa ni le împărtășiți. Îi doresc acestui copil dar și familiei care a înfiat-o tot binele din lume”, ”O să aibă probleme cu şcoala. Nu cred că în toamnă o să înceapă şcoala. Pentru a fi cât de cât competitivă îi trebuie cel puţin un an ca să stăpânească corect limba engleză”, ”Este bine sa postati din când fotografii cu familia pt.a stopa speculațiile despre traficul de organe!”, ”Sa ai o copilarie minunata,Sorina!Si n.ar fi rau sa iei lectii de pian,se pare ca digitatia te va ajuta!Ti.o spune o fost profesoara de muzica”, au fost câteva dintre comentariile lăsate de vizitatorii paginii de socializare a jurnalistei Nadina Ioana Dogioiu.

Au pierdut avionul din cauza verificărilor amănunțite

„În data de 21.07.2019, la ora 5.15, la Aeroport Internaţional Henri Coandă, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, două persoane care s-au legitimat cu paşapoarte emise de autorităţile din SUA. Acestea călătoreau împreună cu un minor, pentru care au prezentat un paşaport românesc. Conform procedurilor specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări amănunţite cu privire la documentele de călătorie ale minorului (uzuale în situaţia călătoriei în străinătate a unui cetăţean român minor), inclusiv hotărâri ale instanţei, pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de ieşire din ţară de către acesta, în conformitate cu Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare”a informat Poliţia de Frontieră.

Verificările au durat atât de mult încât familia adoptivă a Sorinei a pierdut avionul.

„Menţionăm faptul că pe timpul derulării procedurilor respective, cursa programată să decoleze la ora 5.35, a închis poarta de îmbarcare, motiv pentru care persoanele respective si-au reprogramat călătoria la o cursă în direcţia Frankfurt, în aceeaşi dimineaţă. De asemenea, facem precizarea că pe timpul derulării verificărilor de frontieră, părinţii au manifestat o atitudine deschisă pentru a pune la dispoziţia poliţiştilor de frontieră înscrisurile necesare cu privire la călătoria minorului”, au mai transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.