Primele imagini de la înmormântarea Natașei Raab. Ce a apărut în locul unde a fost ținut priveghiul

Publicat: 25/10/2023 | 11:23

Pe data de 25 octombrie, Natașa Raab este condusă pe ultimul drum. Apropiații au venit la cimitirul din Craiova pentru a-i aduce un ultim omagiu, o coroană de flori celei care și-a petrecut mai bine de jumătate din viață în lumina reflectoarelor. CANCAN.RO vă prezintă tristul moment în care ne luăm „adio” de la una dintre cele mai frumoase și talentate femei pe care le-a avut România.

Victoria Velea, cea care a avut grijă de actriță în ultimii săi ani din viață, s-a ocupat de toate riturile specifice pentru a-i putea asigura vedetei o trecere cât mai lină către ceruri. Printre buchete de flori și coroane pe care toți și-au exprimat condoleanțele și iubirea eternă, artista își primește ultima slujbă. Imaginile sunt greu de privit, mai ales pentru cei care o cunoșteau plină de viață, zâmbitoare și în putere.

La căpătâiul său, a fost pusă o ramă cu numele său complet: Guțul Natașa Marcela Raab. Puțini sunt cei care știau că acesta este cel de-al doilea prenume al său.

(CITEȘTE ȘI: Cui i-a lăsat Natașa Raab toată averea, drept moștenire. „I-au murit toți cei dragi. L-a pus pe numele meu”)

Natașa Raab și-a găsit odihna, după ani de suferință

Ultimii ani au fost chinuitori pentru Natașa Raab. În anul 2019 l-a pierdut pe cel mai drag om din lume, pe soțul său, Val Guțul, cu care a fost împreună aproape patru decenii. Durerea a fost atât de mare încât modelul își dorea să moară pentru a fi din nou împreună. La 4 ani de la acel moment, dorința i-a fost îndeplinită.

„Am rămas singură, Doamne. Soțul meu, prietenul de o viață, m-a lăsat a nimănui. Vreau să mor și eu. Avea doar 66 de ani”, a scris în septembrie 2019, pe Facebook, celebra artistă.

Cei doi nu au putut avea copii din pricina cancerului de col uterin care a lăsat-o fără uter. N-au adoptat legal, dar spiritual, au nășit. Dorința de a fi pe deplin mamă i-a rămas neîmplinită, dar a avut norocul de a găsi o femeie care să o îngrijească în ultimii ani, după ce boala neurologică gravă a ținut-o departe de o viață normală.

(CITEȘTE ȘI: Florin Zamfirescu rememorează ultima conversație cu Natașa Raab. Actrița a murit după o lungă suferință: „A avut o tentativă să mă sune, dar a împleticit niște cuvinte”)

This browser does not support the video element.

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult