Primele imagini de la priveghiul lui Mitică Popescu. Lacrimi și durere în memoria marelului actor

Publicat: 05/01/2023 | 14:41

În urmă cu puțin timp, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mitică Popescu a fost depus în foaierul Teatrului Mic din București. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu regretatului actor o pot face astăzi, 5 ianuarie, până la ora 19:30. De la ora 20:30 va fi depus la Capela Cimitirului Bellu. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imagini cu sicriul actorului.

Înmormântarea lui Mitică Popescu va avea loc mâine, 6 ianuarie 2023. Regretatul actor va fi condus pe ultimul drum și își va dormi somnul de veci în Cimitirul Bellu. Slujba de înmormântare va începe la ora 15:00.

Deși sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus, astăzi, încă de la ora 12:30, rudele actorului se așteptau la un număr cât mai mare de oameni care să-i aducă un ultim omagiu. La căpătâiul actorului, însă, a fost doar o mână de oameni. Cel care a întâmpinat sicriul cu trupul marelui actor a fost Vasile Muraru, colegul lui și directorul teatrului „Constantin Tănase”.

Vasile Muraru, colegul regretatului actor și directorul teatrului ”Constantin Tănase”./ SURSĂ FOTO: CANCAN.RO

(CITEȘTE ȘI: DE CE A MURIT, DE FAPT, MITICĂ POPESCU. CARE ESTE CAUZA MORȚII)

„S-a încercat tot posibilul de către personalul medical, dar boala n-a putut fi învinsă

Mitică Popescu a decedat la vârsta de 86 de ani din cauza unor probleme de sănătate. La finalul lunii decembrie, problemele s-au agravat, iar actorul a ajuns de urgență la spital. Inițial, a fost internat la Spitalul Floreasca din Capitală, secția Cardiologie. Ulterior a fost internat la Spitalul Elias, unde s-a și stins din viață pe 3 ianuarie.

Familia regretatului actor a transmis un mesaj după ce acesta a trecut în neființă.

„Îndrăgitul actor Mitică Popescu s-a stins din viață după afecțiuni grave și o suferință de scurtă durată. A înfruntat totul până în ultimele clipe cu curaj și cu simțul umorului care l-a făcut atât de deosebit printre monștrii sacri ai teatrului și filmului românesc. S-a încercat tot posibilul de către personalul medical, care merită recunoștință, dar boala n-a putut fi învinsă.

Mitică Popescu și-a trăit ultimii ani din viață cu demnitate și în confortul meritat după o îndelungată carieră de succes. Chiar dacă a mai avut puține apariții publice, s-a bucurat tot timpul de dragostea și admirația tuturor celor care l-au cunoscut sau întâlnit, de respectul și prietenia unanimă a membrilor activi din galeria clubului Rapid București, de afecțiunea și căldura familiei care i-a fost mereu alături.”, a transmis familia lui Mitică Popescu.

Mitică Popescu s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani, în data de 3 ianuarie 2023/ Sursă foto: CANCAN.RO

(CITEȘTE ȘI: MITICĂ POPESCU ȘI-A PREVESTIT MOARTEA?! CE SPUNEA REGRETATUL ACTOR ÎN ULTIMA EMISIUNE PE CARE A FILMAT-O   )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.