Primele reacţii după anunţarea marelui câştigător la ”Românii au talent”. Ce au spus ANDRA şi Andi Moisescu despre Lorelai Moşneguţu

De: Cancan
Publicat: 03/06/2017 | 00:50

UPDATE: Andra i-a trasmis un mesaj pe pagina sa de Facebook lui Lorelai Moşneguţu:,,Sa stii ca m-au impresionat toate aparitiile tale. Dar azi ai reusit sa faci mai mult decat ti-ai imaginat pentru ca ai o dragoste de viata nemarginita. Am piele de gaina si acum. Vei fi de neuitat pentru mine! Ai 10 cu felicitari pentru ca esti un exemplu de talent si de ambitie!”.

Primele reacţii după anunţarea marelui câştigător, în persoana simpaticei Lorelai, nu s-au lăsat aşteptate. ”A fost emoţionant, a fost cel mai reuşit sezon, şi anul trecut a fost, dar parca s-a schimbat totul. Cred că a fost exact ce-şi doresc oamenii în 2017.” a spus Andra. ”Mă bucur pentru Lorelai pentru că a meritat să câştige” i-a transmis Benny, care nu a avut norocul să se numere printre primii clasaţi. ”Sunt foarte mândru de rezultatul pe care ei l-au avut” a spus Andi Moisescu, referindu-se la toţi concurenţii, iar apoi a punctat către Lorelai. ”Aceasta este dovada că dacă adaugi la talent şi puţină emoţie nu ai cum să nu câştigi”.

Şi telespectatorii au comentat pe Facebook după anunţarea câştigătoarei, dar au fost şi persoane care au considerat că tânăra nu merita să câştige, considerându-l un caz social. ”Oameni buni, nu mai judecaţi că va judecă Dumnezeu” au fost imediat replicile celorlaţi utilizatori.