Primele rezultate ale analizelor ADN? Ionut nu a fost ucis de maidanezi. Vezi care ar fi cauza mortii micutului

De: Cancan
Publicat: 16/09/2013 | 23:23

Potrivit site-ului dcnews.ro, in probele prelevate de la Ionut nu s-a găsit ADN-ul niciunui câine din cei sase despre care se crede că l-au ucis.

Marius Marinescu, Preşedinte al Federaţiei pentru Protecţia Animalelor şi Mediului, crede că aceste rezultate arată clar faptul că micutul a fost ucis de un câine de lupta.

“Am susţinut încă de la început că acel copil a fost ucis de un câine de luptă. Era imposibil ca nişte câini comunitari să facă acele răni pe trupul copilului. Şi era imposibil ca după acest atac, acei câini să stea liniştiţi şi să dea din coadă. Orice etolog a înţeles că acei câini nu erau vinovaţi.Poate că unul dintre ei a mirosit copilul şi avea urme de sânge pe blană, dar aşa cum s-a văzut şi la televizor, erau rezultatul unei atingeri, nu erau produse de o muşcătură. A fost o campanie de dezinformare, de învrăjbire a populaţiei. În acest moment, autorităţile sunt obligate să-l identifice pe proprietarul câinelui de luptă vinovat, care a târât corpul în locul în care a fost găsit”, a declarat acesta.

Deocamdată, rezultatele ADN nu au fost confirmate oficial, mai scrie sursa citată.

Pe de alta parte, medicii legisti sustin ca prelevarea de probe ADN se face doar la cererea organelor judiciare.

„E o aberaţie. ADN de la câine nu s-a făcut pentru că nu ai cu ce să-l compari. Nu am prelevat probe de ADN de la copil. Cu ce-l compari, cu restul de 65.000 de maidanezi din oraş?! Ai o formulă genetică, pe care ai găsit-o, doar atât. Noi am făcut doar autopsierea copilului, dar nu altceva. Să se spună la ce laborator s-a lucrat proba asta, care, repet, este o aberaţie”, a declarat Abdo Salem, medic legist, pentru presa centrala.

C.V.