Primele roşii româneşti s-au copt deja în sere. Cât va costa un kilogram

Publicat: 17/03/2021 | 14:32

Primele roşii româneşti s-au copt deja în sere, iar cea mai timpurie recoltă vine din judeţul Constanţa.

Familia Ianțoc din Costanța a investit 1,5 milioane de euro în serele din Nicolae Bolcăescu, făcute pe fonduri europene. Tomatele vor pleca către piață și supermarketuri la un preț de 9,5 lei kilogramul. Odată ajunse în supermarketuri și piețe, un kilogram de roșii ar putea ajunge la peste 20 de lei.

La sera familiei Ianțoc, tomatele nu cresc în pământ și nici nu sunt udate cu furtunul. Rădăcinile lor stau în saltele de vată minerală şi sunt irigate prin picurare computerizată, în funcţie de lumină şi umiditate. Plantarea se face la mijlocul lunii decembrie şi primele roșii apar în luna martie.

„Aceasta este o cultură hidroponică, este mai nouă în România. Salteaua este una din rocă minerală, e sută la sută ecologică, iar pe ea se plantează cuburile care vin cam la o înălţime de 24 cm. Noi culegem roşiile doar roşii. Nu le luam portocalii, pârguite sau cum sunt în alte părţi. De aia roşia este gustoasă, este proaspătă”, a spus Andrei Ianțoc.

Ăn acest an, prețul roșiilor ar putea să rămână ridicat din cauză că programul guvernamental Tomata , prin care cultivatorii primeau ajutor d epână la 3.000 de euro de la stat, a fost stopat.