Primul video de pe Youtube, încărcat acum 15 ani. Cine este protagonistul lui și ce s-a întâmplat cu acesta

Publicat: 23/04/2020 | 07:27

În urmă cu 15 ani, primul video de pe Youtube era încărcat de utilizatorul Jawed și nu conținea decât 18 secunde de acțiune. Evenimentul a avut loc pe 23 aprilie 2005, iar clipul video a fost numit „Me at the Zoo” (Eu la grădina zoologică – n.r.) și a fost văzut, de atunci și până acum, de peste 90 de milioane de oameni. 

Primul video încărcat pe Youtube conține numai 18 secunde de material și a fost postat în urmă cu fix 15 ani de către Jawed. Filmat în San Diego, clipul video este despre un tânăr care, aflat la grădina zoologică, vorbește despre lungimea trompei elefanților care se aflau în spatele lui.

Ceea ce nimeni nu știa până acum este ce anume s-a întâmplat cu acest clip video și cum a reușit să „supraviețuiască” în timp, 15 ani, dar și cine este cel care apare în clip.

Ei bine, tânărul din imagini nu este altcineva decât Jawed Karim, unul dintre misterioșii fondatori ai YouTube-ului. Alături de Chad Hurley și Steve Chen, acesta a creat platforma online pe care toată lumea postează azi clipuri video. Potrivit digi24.ro, Jawed nu mai este proprietar al Youtube din anul 2006, atunci când Google a cumpărat platforma cu 1,65 miliarde de dolari.

Azi în vârstă de 40 de ani, Jawed a încasat, la vremea respectivă, 140 de milioane de dolari, o parte ceva mai mică decât tovarășii săi, pentru că studia la Stanford și se implica în afacere mai puțin decât asociații săi, mai notează sursa citată. Acesta a fost unul, de asemenea, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai societății de plăți online PayPal.

În anul 2008, Jawed a fondat societatea Youniversity Ventures cu doi foști investitori de la PayPal, Kevin Hartz și Keith Rabois, actuala Airbnb, devenită în prezent lider mondial în rezervări de cazare și care se pregătește să se listeze la bursă.

Cu toate că primul său video a fost urmat de încasări uriașe, Jawed nu a mai continuat „cariera” de pe Youtube și a fost un om extrem de discret, despre care se spune că, în prezent, ar avea o avere de 140 de milioane de dolari.