Prințul George, în vizorul teroriștilor! Un jihadist voia să otrăvească înghețata de la grădiniță

De: Cancan
Publicat: 23/05/2018 | 16:05

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, este judecat acum în Marea Britanie. Acesta intenționa să-l atace pe micul prinț și să otrăvească înghețata care se servea la grădinița lui. 

Un susţinător al grupării radicale Statul Islamic a încurajat potenţiali militanţi să comită atacuri la şcoala frecventată de prinţul George, fiul cel mare al prinţului William, a indicat miercuri procuratura, în cadrul unui proces care are loc la tribunalul regal Woolwich din Londra, relatează Press Association.

Potrivit acuzării, Husnain Rashid, în vârstă de 32 de ani, promova terorismul prin intermediul canalului “prolific” pe care îl întreţinea pe internet, denumit Lone Mujahid.

Acesta a propus între altele injectarea de otravă în îngheţata de la supermarketuri şi atacarea prinţului George – în vârstă de patru ani – în timp ce se află la şcoală. Acuzatul “nu făcea distincţii între adulţi şi copii, între membri ai forţelor combatante şi civili”, a subliniat procuroarea Annabel Darlow.

 Rashid mai avea în vedere ca ţinte parada de Halloween din New York şi gări din Australia şi făcea schimb de mesaje cu un terorist britanic din Siria, prezentat ca Omar Ali Hussain, pe care îl sfătuia cum să comită atacuri reuşite, între care doborârea de avioane cu ajutorul laserelor, a mai spus Darlow.