Pro TV, amendată de CNA?! Imaginile scandaloase difuzate, din greșeală, după eliminarea lui Relu Pănescu de la Survivor All Stars

Publicat: 02/02/2024 | 08:10
Maria Lungu și Relu Pănescu, la Survivor / Foto: Facebook

Spiritele se încing la Survivor All Stars! În ediția de miercuri seara, Războinicii au pierdut imunitatea în fața Faimoșilor. A fost prima imunitate câștigată până acum de către echipa roșie. Așa că, un concurent din tabăra albastră a fost nevoit să părăsească jocul din Republica Dominicană. Probele au fost tot mai intense, iar rezultatul a fost neașteptat pentru războinici. Relu Pănescu a pierdut „duelul” cu Maria Lungu, iar bărbatul a părăsit competiția de la Pro TV. Totuși, blondina a recurs la un gest controversat, care i-a pus pe jar pe colegii ei. Postul de televiziune ar putea să fie amendat de CNA pentru imaginile scandaloase date pe micile ecrane. Despre ce este vorba, de fapt?

Maria Lungu a fost în centrul neînțelegerilor din tabăra albastră. Certurile din ultima vreme de la Războinici au adus în prim-plan discuții aprinse între unii concurenți. Blondina nu pare să fie pe placul unor colegi de breaslă, iar de fiecare dată când se ivește ocazia, intervin și neînțelegerile. Așa s-a întâmplat și-n ediția de joi seara, când Maria Lungu și Relu Pănescu au ajuns la „duel”.

Cei doi s-au „luptat” într-o nouă probă de îndemânare, iar cea care a câștigat a fost tânăra. Războinicul care a plecat acasă a fost Relu Pănescu, deși s-a văzut clar că a fost susținut din tribună de către colegii lor.

CITEȘTE ȘI: FĂRĂ PRECEDENT! JADOR S-A RETRAS DIN JOC LA SURVIVOR! ROXANA NEMEȘ A RĂBUFNIT: “DEGEABA FACI BANI, DACĂ EȘTI ȚĂRAN”

Gestul scandalos făcut de Maria Lungu și difuzat de Pro TV

Imediat după ce proba s-a încheiat, iar Maria a fost prima care a terminat puzzle-ul, aceasta a fost atenționată că una dintre piese nu este așezată așa cum trebuie. S-a întors din drum speriată, apoi a realizat că totul era în regulă. Pentru că spiritele s-au încins la maxim, concurenta a recurs la un gest scandalos față de unii dintre colegii ei. Maria Lungu n-a stat prea mult pe gânduri și le-a arătat acestora degetul mijlociu, după ce a ieșit învingătoare. Și de parcă nu ar fi fost de ajuns, războinica a strigat „M**e” către ei.

Maria Lungu, gest scandalos la Survivor / Foto: Captură Video

Momentul a fost unul surprinzător pentru cei care se aflau în tribună și îi susțineau pe cei doi. Cel mai probabil, Maria a făcut acest gest pentru cei care au propus-o spre eliminare, însă chiar și așa nu este justificabil. Surprinși au fost și producătorii emisiunii, căci Pro TV a difuzat scenele obscene și le-a cenzurat abia după câteva secunde. Acest lucru nu a fost nici pe placul telespectatorilor care au avut parte de un șoc să vadă atâta „libertate” în acest show. Gestul revoltător făcut de Maria Lungu și difuzat pe post poate atrage urmări serioase din partea CNA.

Războinicii au rămas surprinși de gestul Mariei Lungu / Foto: Captură Video

CITEȘTE ȘI: INCIDENT ȘOCANT LA SURVIVOR! A RĂMAS ȘTIRB ȘI I-A PUS DINTELE ÎN PALMĂ: “MI-A CĂZUT”