Procurorii au intrat cu mascații la Poșta Română! Percheziții de amploare, acuzațiile sunt extrem de grave

Publicat: 25/05/2023 | 15:06
Poșta Română, verificată de procurorii DNA / Sursă foto: Facebook

În dimineața zilei de 25 mai, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au intrat cu mascații peste angajații de la Poșta Română. Autoritățile au ridicat mai multe documente din sediile aflate în București, Bacău și Iași. Motivele care au stat la baza unei intrări atât de brutale în instituție sunt acuzații precum: luare de mită, abuz în serviciu și un prejudiciu de mai bine de 11 mii de euro. 

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a transmis faptul că a efectuează perchiziții în 5 locații din București, Iași și Bacău, dar că doar două dintre adrese aparțin Poștei Române, trei dintre ele fiind locuințele unor angajați și sediile unor societăți comerciale.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție în legătură cu încheierea unor contracte de achiziții publice, comise în perioada 2022-2023. În cursul zilei de 25 mai 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Iași și Bacău, din care două sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis DNA.

(CITEȘTE ȘI: Escrocheria „Poșta Română”, prin care extrem de mulți români sunt înșelați. Mesajul care te poate induce în eroare)

Mesajul transmis de Poșta Română

Ulterior, și Poșta Română a venit cu o serie de declarații prin care anunță faptul că nu va comunica date suplimentare până când verificările nu vor fi finalizate. De asemenea, instituția a precizat faptul că este dispusă să coopereze cu autoritățile.

„Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au ajuns astăzi la trei dintre sediile Companiei. Paralel cu verificările DNA, Poșta Română a demarat propria cercetare internă. Mai multe detalii pe această temă putem oferi odată cu finalizarea verificărilor.

Asigurăm că operatorul național de servicii poștale tratează cu maximă responsabilitate toate obligațiile impuse prin lege și își gestionează cu seriozitate și cu atenție resursele și proiectele pe care le desfășoară. De asemenea, Compania cooperează în mod obișnuit cu orice autoritate publică de control, fiind deschisă oricăror solicitări oficiale privind activitatea sa”.

Motivul pentru care se fac perchizițiile la Poșta Română este un dosar instrumentat de structură teritorială Iași, în care sunt cercetate faptele: dare și luare de mită, abuz în serviciu și un prejudiciu de 11 mii de euro, conform G4 Media.

(CITEȘTE ȘI: Anunțul făcut de Poșta Română! Cele 3 modalități prin care se pot utiliza cardurile de energie)

Ce s-a întâmplat cu doar o zi înainte ca mascații să intre peste angajații poștei

Pe data de 24 mai, Poșta Română a transmis public faptul că dorește să încheie parteneriatul cu Auchan, înființat în urmă cu un an. Prin intermediul înțelegerii lor, în mai multe oficii poștale, au fost comercializate produse alimentare și nealimentare.

„În mai 2022, Auchan România şi Poşta Română au încheiat un parteneriat pentru vânzarea de produse alimentare şi nealimentare în incinta oficiilor poştale din ţară. Proiectul a debutat cu o etapă-pilot în patru oficii poştale din Piteşti. La un an distanţă, cei doi parteneri au decis închiderea proiectului. Decizia luată a fost ca urmare a analizelor interne ale Poştei Române, care probabil au condus la concluzia că unele obiective interne ale companiei naţionale nu au fost atinse.

Cu toate acestea, atât pentru Auchan Retail România, cât şi pentru partenerul nostru, a fost o oportunitate bună de a testa acest model comercial. Din perspectiva companiei noastre, am validat încă o dată agilitatea cu care am reuşit într-un timp foarte scurt să ne imaginăm şi să punem în practică un nou model de comerţ în parteneriat, desfăşurat în spaţii neconvenţionale, cu produse preponderent româneşti, reuşind să aprovizionăm la timp produse utile pentru clienţii de proximitate. Pe de altă parte, a trebuit, desigur, să ţinem cont şi de specificul activităţii şi de complexitatea operaţiunilor partenerului nostru”, precizează reprezentanţii Auchan România.

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult