Procurorul care le-a pus cătuşe vrăjitoarelor lui Zăvo rupe tăcerea: ”Au fost şi politicieni, fotbalişti şi alte vedete care au plătit la Vanessa şi Melisa!”

De: Cancan
Publicat: 23/01/2017 | 00:00

Max Bălăşescu spulberă speculaţiile conform cărora ar fi avut legături intime cu Oana Zăvoranu. Fostul procuror se declară mâhnit de verdictul judecătorilor în dosarul vrăjitoarelor şi mai mărturiseşte că Zăvo nu le-ar fi dat acestora niciodată 450 mii euro.

„În acest dosar se mai specifica faptul ca aţi fi avut legături anormale cu cea care figura în dosar ca victimă. Mă refer la Oana Zăvoranu. Ba mai mult, Pepe declara că aţi fi fost pe la munte, aţi fi petrecut într-o cabană. Nu este adevărat. Dacă procurorul ar fi învinuit în legătură cu dosarul care se află pe rol, toată urmărirea penală este nulă. Ar fi dat dosarul altui procuror care ar fi luat de la capăt toată ancheta. Toată lumea ştie că Oana este foarte volubilă… Şi se îndrăgosteşte uşor. Probabil. Dar de cine trebuie. Probabil, drept dovadă s-a şi măritat. Nu a existat nicio relaţie decât procuror, partea vătămată.  Dar v-a vizitat şi în detenţie. Efectiv nu mai avea unde să se ducă pentru că toţi avocaţii cu care discuta îi spuneau ba că se rezolvă, ba că nu… îi dădeau tot felul de variante. A venit şi mi-a cerut părerea, ce puteai să discuţi într-o oră jumate cât a durat vizita. Eu ştiu, într-o oră jumate se pot întâmpla multe chiar şi în camera intimă. Nu a existat nicio cameră intimă, nu a existat absolut nimic din tot ce se vehiculează. Dvs sunteţi convins că a existat această sumă de 450 mii euro, cât spune Oana că le-a dat vrăjitoarelor? Nu, în 450 mii euro Oana Zăvoranu a inclus şi alte cheltuieli, daune civile. E vorba de vreo 150 mii sau 180 mii euro. ”, a declarat Bălăşescu într-un interviu exclusiv pentru Emisiunea CANCAN.RO, de la România tv.

Bălăşescu arunca din nou în aer dosarul vrăjitoarelor în care spune că se află 150 de părţi vătămate. Printre ei se aflau, atenţie:  judecători, procurori, executori judecătoreşti, notari, poliţişti, ofiţeri de informaţii, SRI şi diviziunea de operaţiuni speciale din ministerul de interne, politicieni, fotbalişti şi alte vedete.

„Mai erau înca 150 de părţi vătămate în  acest dosar, oameni care au dat bani şi au trimis. Erau judecători, procurori, executori judecătoreşti, notari, poliţişti, ofiţeri de informaţii, SRI şi diviziunea de operaţiuni speciale din ministerul de interne, politicieni, fotbalişti şi alte vedete. Eu voiam să continui acest dosar, îmi plăcea, nu cum s-a vehiculat în presă că aveam vreo relaţie cu Oana Zăvoranu, ci subiectul mi s-a părut interesant.”, a mai mărturisit fostul procuror în emisiunea CANCAN.RO

 

This browser does not support the video element.