Prognoza meteo 22 mai: Vreme caldă și frumoasă

Publicat: 22/05/2018 | 07:40

Prognoza meteo 22 mai anunță vreme în general frumoasă, dar, izolat, se vor mai înregistra averse însoțite descărcări electrice. Se vor mai înregistra precipitaţii doar în zonele de munte, iar temperaturile cresc.

Prognoza meteo 22 mai. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sud-vestul ţării, în special în zona montană aferentă. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade, iar cele minime în general între 7 şi 15 grade. În orele dimineţilor, izolat vor fi condiţii de ceaţă, în special în depresiuni şi pe văile râurilor. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative. Vremea se încălzește în aproape toată ţara iar ploile vor fi tot mai puține, în special în vestul țării.Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar mai accentuate, averse şi posibil descărcări electrice, local în Oltenia precum şi în zonele montane şi doar cu totul izolat în restul ţării.

Prognoza meteo 22 mai în București

În Capitală, vremea va fi frumoasă şi caldă, cu cer variabil şi vânt slab şi moderat. Potrivit ANM, temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 12…13 grade. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii semnificative.

Angie Voicu