Prognoza meteo 29 ianuarie: Vreme caldă pentru această perioadă

De: Cancan
Publicat: 29/01/2018 | 07:44

Vremea se încălzeşte aproape în toată ţara! La munte, vor fi şi ninsori şi lapoviţă, favorizând, dar numai izolat, formarea de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, mai ales pe creste, dar temporar şi la cote mai reduse şi în nord-vest, centru şi sud-estul extrem al teritoriului. Temperaturile maxime vor avea valori de la 2…3 grade în estul Transilvaniei, până la 13…15 grade în sudul Banatului, Oltenia şi în nord-vestul Munteniei. Temperaturile minime se vor încadra între -3 şi 5 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, îndeosebi în sud-estul şi sudul ţării, local va fi ceaţă.

În Bucureşti, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal, la această perioadă. Cerul va fi variabil, spre mai mult senin, dar în orele dimineţilor vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 10…12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.