Prognoză meteo 22 octombrie 2021. Soare și temperaturi ridicate pentru aceasta perioadă

Publicat: 22/10/2021 | 10:44

Sfârșitul lunii octombrie vine cu surprize plăcute pentru persoanele cu meteosensibilitate și nu numai. Soarele este nelipsit, iar temperaturile vor ajunge până la 22-23 de grade Celsius. Temperaturi mai scăzute vor fi în vestul, centrul și nordul țării, dar se vor apropia de cele normale pentru această perioadă a anului . Iată prognoza meteo pentru 22 octombrie 2021.

 

București

În București ziua de azi ne-aduce soare și temperaturi ridicate pentru această dată. După prânz se vor atinge 22-23 de grade Celsius și vântul devine mai activ. Șansele de ploaie sunt reduse, cerul se va menține mai mult senin în prima parte a zilei, cu unele înnorări după-amiază, seara și noaptea.

Prognoză meteo 22 octombrie 2021 pentru restul țării

Craiova – 21°C

Sibiu – 17°C

București – 22°C

Constanța – 21°C

Galați – 21°C

Brașov – 17°C

Miercurea Ciuc – 16°C

Iași – 22°C

Cluj-Napoca – 17°C

Suceava – 20°C

Meteorologii ANM anunță temperaturi ridicate în termometre

În zonele de munte, se adună norii și o să plouă mai ales în Carpații Occidentali și Meridionali. Vântul va sufla mai tare în masivele estice, la altitudini mari, iar temperaturile din stațiuni vor fi în scădere. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la altitudinile de peste 1.600 m.

Temperaturile maxime se vor situa între 14 – 18 grade Celsius, iar minimele vor atinge 5 – 10 grade Celsius. Se vor înregistra 8 grade Celsius în Ceahlău Toaca, 13 grade Celsius în Păltiniș, 14 grade Celsius în Stâna de Vale, iar 17 grade Celsius în Sinaia.

Temperaturile scad în vestul, centrul și nordul țării, pe unde cerul va fi acoperit de nori. O să plouă în Banat, local în Transilvania, Crișana și izolat în Maramureș și Moldova.

În rest vremea rămâne frumoasă și caldă pentru luna octombrie. Vântul se intensifică pe cresteleților  CarpaOrientali, iar maximele termice pleacă de la 14 grade în regiunile vestice și vor ajunge până la 24 de grade în sudul țării.

În Dobrogea și Bărăgan se anunță soare și atmosferă plăcută. Temperaturile mai cresc puțin față de ziua trecută și vor ajunge până la 22 de grade.

Moldova sudică și în nordul Munteniei

În primele ore ale zilei este ceață, însă treptat se arată soarele și o să avem o amiază foarte frumoasă și temperaturi ridicate pentru luna octombrie.

În nordul Moldovei și în Bucovina, vor fi înnorări și poate câteva ploi sporadice, dar zărim și soarele pe parcursul zilei. Maximele termice se vor situa între 19 și 23 de grade Celsius.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, cerul va fi acoperit de nori, însă ploile apar doar pe suprafețe restrânse. Vântul va avea intensificări la munte la altitudini mari și se răcește ușor. În Transilvania urmează o zi cu mulți nori și ploi locale. Vântul va sufla mai tare pe crestele montane, iar după prânz se ating valori de 18 grade în estul provinciei.

În ținuturile vestice, norii vor fi numeroși și o să plouă pe suprafețe extinse. Joi au fost temperaturi de 20 de grade în zona însă astăzi se răcește și vor fi cel mult 16 grade.

Sursa foto: Pixabay.ro