Program Auchan de Paște. Care este orarul pentru 17, 18, 19 și 20 aprilie

De: A. D.
Publicat: 14/04/2020 | 15:05

Magazinele Auchan vor avea un program special de funcționare în perioada Sărbătorilor Pascale, diferit față de anii trecuți.

Hipermarketurile și supermarketurile Auchan, precum și magazinele de proximitate MyAuchan independente vor avea în acest an un program special, în semn de mulțumire pentru angajații care au lucrat în această perioadă dificilă. (CITEȘTE ȘI: PROGRAM MEGA IMAGE DE PAȘTE. CARE ESTE ORARUL PENTRU 17, 18, 19 ȘI 20 APRILIE)

Astfel, compania a decis că nu doar în prima zi, ci și în a doua zi de Paște, magazinele Auchan să fie închise în toată țara, oferind astfel întregului personal din magazine posibilitatea de a petrece mai mult timp cu familia și de a se odihni. (VEZI ȘI: LIDL SE ÎNCHIDE DE PAŞTE! PROGRAMUL ACTUALIZAT DE FUNCŢIONARE ÎN SĂPTĂMÂNA MARE)

Așadar, până vineri, 17 aprilie 2020, magazinele și hipermarketurile Auchan își continuă activitatea conform programului de funcționare actual, respectiv 8.00-21.00, cu excepția magazinelor Auchan Cotroceni, deschis zilnic între orele 8.00-20.00, și Auchan Obor, deschis de luni până sâmbătă de la ora 8:00 până la 21:00 și duminică, de la 8.00 la 18.00.

Sâmbătă, 18 aprilie, magazinele Auchan din toată țara vor fi deschise între orele 8:00 și 18:00, iar pe 19 și 20 aprilie, în prima și a doua zi de Paște, acestea vor fi închise. Începând de marți, 21 aprilie, magazinele vor reveni la programul normal actual.

Ținând cont de măsurile de prevenție și siguranță aflate în vigoare, compania recomandă clienților să își procure din timp produsele necesare pentru Paște.

Magazinele MyAuchan din benzinariile Petrom vor fi deschise în toată perioada în programul normal al stațiilor Petrom, 0-24, cu excepția stației din București, dr. Herescu, care va funcționa zilnic în intervalul orar 6.00-22.00.