Programul funeraliilor Regelui Mihai, modificat. Anunţul Casei Regale

De: Cancan
Publicat: 09/12/2017 | 12:52

„În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, după scurta ceremonie religioasă şi militară din Piaţa Palatului Regal, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de tun şi va parcurge traseul până la Catedrala Patriarhală. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. De asemenea, după slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi urcat într-o maşină mortuară, iar cortegiul funebru se va deplasa spre Gara Regală Băneasa. Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat, apoi, de la Bucureşti la Curtea de Argeş cu Trenul Regal”, a transmis Casa Regală a României.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va ajunge la Aeroportul Otopeni miercuri, 13 decembrie, la ora 11:00, acesta urmând să fie transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Custodelui Coroanei române, Principesa Margareta, şi a membrilor Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe şi ai Casei Majestăţii Sale. Presa va avea acces la ceremonie, însă publicul nu va avea acces la eveniment.

La ora 14.00, sicriul va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia.

Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş

– Ora 14-15: Instituţia Preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 15-16: Reprezentanţii Instituţiilor Statului, centrale şi locale.
– Ora 16-17: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.
– Ora 17-18: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei

Ceremonia de îngropare va fi privată

„Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la o oră ce va fi anunţată curând. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş. Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la o oră ce va fi anunţată curând, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeş. Ceremonia va fi privată, în prezenţa Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine prezenţi la eveniment. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeş. Presa va avea acces în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş”, potrivit programului anunţat de Casa Regală a României.

Prezenţa presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.