(P) Cifrele cele mai interesante ale turului Ligii 1

De: Cancan
Publicat: 28/10/2016 | 11:49

După 13 etape, se poate spune că favoritele la calificarea în playoff şi la câştigarea sezonului regulat deja se pot observa. Cu toate că a plecat cu şase punte penalizare, CFR Cluj nu s-a demoralizat şi a ajuns să aibă cel mai prolific atac. Ardelenii au marcat 23 de goluri (o medie de 1,7 goluri pe meci) şi au avut cel mai bun golaveraj (+12).

Favorita specialiştilor la câştigarea titlului a fost încă din vară Steaua, iar „militarii” au confirmat predicţiile caselor de pariuri. Roş-albaştrii au impresionat mai ales în compartimentul defensiv, având cea mai bună apărare, cu doar 10 goluri primite.

Conform analizei Betano.com, roş-albaştrii au şi cele mai mari şanse (cota 1,01) să termine pe unul dintre primele două locuri la finalul campionatului, fiind urmaţi de Viitorul şi Craiova (2,15) şi de marea rivală, Dinamo (3,00). Toate cotele pentru Top 2 la finalul campionatului sunt aici.

Una dintre revelaţiile acestui tur de campionat, CSU Craiova, a ştiut să joace cel mai bine pe teren propriu, deşi a evoluat uneori şi la Turnu Severin, aşa cum a fost cazul meciului cu Dinamo.  Oltenii au adunat 16 puncte „acasă”, un record în tur.

Cele mai multe în deplasare au fost cele 16 ale Stelei. Deşi a folosit 32 de jucători în tur, mai mult decât orice altă echipă,  gruparea lui Reghecampf nu se alfă în topul marcatorilor. Albanezul Azdren Llullaku, mijlocaşul ofensiv al lui Gaz Metan, este în acest moment cel mai bun marcator şi are prima şansă de a câştiga „Gheata de Aur” a Ligii 1, Betano.com atribuindu-i o cotă de 4,00 pentru a reuşi performanţa.

Pentru a vedea toate cotele pentru golgheterul Ligii 1, apasă aici.

Eternul derby nu a dezamăgit, ci a confirmat din nou, dacă mai era nevoie, strângând cei mai mulţi spectatori. Peste 27 de mii de oameni au venit să-şi susţină favoritele la egalul de pe Arena Naţională din acest tur.

Turul este deja istorie, urmează returul şi apoi playoff-ul care se anunţă foarte disputat. Steaua are prima şansă la titlu, urmată de CSU Craiova şi Viitorul, iar careul de aşi este completat de Dinamo. Aici poţi găsi toate cotele pentru câştigătoarea Ligii 1 din acest sezon.