(P) Steaua şi Astra, scenariul de „aur” în Europa League

De: Cancan
Publicat: 03/11/2016 | 12:25

Cele două echipe din România pot ajunge pe locurile de calificare în şaisprezecimile de finală ale Europa League, dar acest lucru nu depinde doar de ele.

Steaua atacă locul 2

Steaua pare că a început să recupereze startul slab din Europa League. Roş-albaştrii au progresat de la meci la meci, au pornit cu o înfrângere (0-2 cu Osmanlispor), au continuat cu un egal (1-1 cu Villarreal), iar apoi au scăpat printre degete o victorie (1-1 cu Zurich).

Înainte de etapa a patra a grupelor, elevii lui Laurenţiu Reghecampf se află pe ultimul loc în Grupa L. Cu toate acestea, aşa cum arată clasamentul ipotetic de mai sus, pot urca pe locul al doilea, joi, dacă vor bate în Elveţia, victoria Stelei având o cotă 3.45 pe Betano.com.

Pentru acest lucru mai trebuie ca Villarreal să câştige pe terenul celor de la Osmanlispor.  În acest caz, „submarinul galben” ar  aduna 8 puncte, iar Steaua ar fi pe locul secund cu 5 puncte.

Astra atacă locul 2

Astra Giurgiu speră şi ea la al doilea loc al Grupei E, la capătul meciurilor de joi seară.

Antrenorul Marius Şumudică nu a ascuns faptul că bonusul oferit de UEFA pentru o victorie în Europa League, în valoare de 360.000 de euro, este o ţintă prioritară. De aceea, echipa din Giurgiu doreşte să reediteze victoria cu Plzen. Cota pentru victoria Astrei este de 3.50 pe Betano.com.

În cazul în care îi va învinge pe cehi, Astra ar putea urca pe poziţia a doua a grupei cu condiţia ca meciul dintre Austria Viena şi AS Roma să nu se termine egal.

Astfel, Austria Viena sau AS Roma ar ocupa locul de lider, cu 8 puncte, iar Astra ar urma pe locul secund cu 6 puncte.

Astra a terminat în limita a două goluri în şapte din ultimele zece partide, aşa că echipa română nu ar putea fi decât mulţumită să poată obţine o victorie, fie şi la limită, contra celor de la Plzen.