ProSport 25 – 2007. Pițurcă ne califică la Euro! Sandra Izbașa strălucește, Mutu e Prinț de Firenze! Lăcătuș se întoarce la Steaua lui!

Publicat: 15/08/2022 | 21:23

Anul începea bine pentru România! La 1 ianuarie România adera la Uniunea Europeană și un nou capitol urma să înceapă. În fotbal reveneam pe prima scenă a fotbalului mare după ce Victor Pițurcă ne califica la Europene după victoria cu 1-0 în fața Olandei la Constanța. Mutu era desemnat cel mai bun jucător din Seria A și primea o ofertă de la Real Madrid, iar gimnastică românească cucerea medalii la a 40-a ediție a Campionatului Mondial ce a avut loc la Stuttgart. 

Un an în care au încolțit succese puse din timp la soare, acest 2007! Și care, deloc paradoxal, aveau să-și continue geneza în anul următor, provocând emoții și adunând medalii. Dar, până să intrăm în anul olimpic, să rămânem la acest fulminant 2007.

Pentru că e anul care ne aduce calificarea naționalei de fotbal la Euro din Austria și Elveția, opt ani după ultimul Campionat European la care mersesem, și atunci, ca și acum, tot pe mâna lui Victor Pițurcă, un selecționer care, de data asta, va conduce România și la Turneul Final.

În 2000 erau încă Hagi și Adrian Ilie. Acum, Mutu și Chivu!

Pițurcă ne califică la Euro! Sandra Izbașa strălucește, Mutu e Prinț de Firenze!

Vă mai amintiți? Calificarea s-a decis la Constanța, în 13 octombrie, când am învins Olanda, antrenată de Marco Van Basten, cu 1-0, prin golul lui Dorin Goian. Iată, pentru istorie, și cele două formații care au jucat atunci. România: Lobonț- Ogăraru, Tamaș, D. Goian, Raț- Codrea, Ov. Petre, Chivu- B. Nicoliță, Marica (min. 71 D. Niculae), Mutu.
Olanda: Stekelenburg- Heitinga (min. 68 Jaliens), Ooijer (min. 85 Kovermans), Mathijsen, Douma- Seedorf, De Zeeuw, Van Bronckhorst- Van der Vaart, Van Nistelrooy, Robben (min. 78 Babel).
Contra a fost accidentat și a privit meciul din tribună. Tamaș joacă însă și astăzi!

Altfel, 2007 este anul ultimului titlu al lui Dinamo, cucerit atunci cu Mircea Rednic antrenor, dar, aproape la fel de important, anul revenirii în Ghencea a celui mai mare fotbalist din istoria Stelei, Marius Lăcătuș, de data aceasta ca antrenor. În ziua de 28 octombrie 2007, “Fiara” prelua echipa, venind după un sezon în care pregătise pe UTA Arad. Astfel, și Dinamo și Steaua puneau pe harta performanțelor două nume uriașe, confirmând, fiecare în felul său, încrederea în istorie și în cei ce-au construit-o!

De aceea 2007 a fost un an al numelor mari, poate. Faptul că Adrian Mutu, jucând pentru Fiorentina, a fost desemnat cel mai bun fotbalist din Serie A și se afla în fața unei oferte de la Real Madrid, trebuie salutat ca pe o minune, mai ales în contextul de atunci și al anilor care au urmat. O altă scurtă aducere aminte e, probabil, necesară.
Adrian, actualul antrenor al Rapidului, a jucat 5 ani la Firenze, 143 de meciuri și 70 de goluri înscrise. E mult, e puțin? Mai bine să continuăm. Așadar, 103 goluri marcate în 271 de meciuri în Serie A, plus 26 de goluri în 60 de partide în cupele europene. Antrenat de mari tehnicieni de-a lungul carierei fabuloase, de geniali precum Jose Mourinho, Claudio Ranieri, Fabio Capello, Cesare Prandelli ori Marcelo Lippi, Mutu a influențat fotbalul românesc mai mult decât, poate, ne e dat să credem, măcar dacă judecăm fie și numai condiția vedetei într-o perioadă în care spiritul de echipă pare a fi totul. Și apropo de echipe: Inter, Verona, Parma, Juventus, Chelsea, Fiorentina.

În 2007 mai aveam însă o stea mondială, care anticipa, prin evoluții, aurul olimpic ce avea să vină în curând, la Beijing, în 2008 și la Londra, în 2012.
Până atunci însă, Sandra Izbașa, pentru că despre această mare stea a gimnasticii vorbim, concura, în 2007, la Campionatele Europene de la Amsterdam și devenea vicecampioană continentală la individual compus, precum și în proba de bârnă. Și tot în 2007, aceeași Sandra, la doar 17 ani, la Mondialele de la Stuttgart, obținea bronzul cu echipa României. Până la titlul olimpic mai era doar un an. Un singur an…

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult