Prosport 25 – 2016. Oana Manea și CSM București câștigă Liga Campionilor! Ana Maria Popescu, aur cu echipa la Olimpiada de la Rio! Marius Șumudică ia titlul cu Astra!

Publicat: 12/09/2022 | 22:02

Un an olimpic, din nou, cu medalii pentru delegația noastră, întoarsă din Brazilia, de la Rio de Janeiro, cu un bilanț departe de anii buni olimpici din istoria sportului românesc, dar, totuși, reușind să cucerească o medalie de aur!

Performanța a venit în concursul de scrimă, acolo unde echipa feminină de spadă, în componența Ana Maria Popescu-Brânză, Loredana Dinu, Simona Gherman, Simona Pop a adus singurul titlu olimpic delegației țării noastre.

România a fost foarte aproape de încă o medalie de aur, la tenis, dar “dublul” nostru masculin, perechea formată din Horia Tecău și Florin Mergea, a pierdut, în mod absolut dramatic și chiar nedrept, în fața spaniolilor Rafael Nadal și Marc Lopez, cu 2-6, 6-3, 4-6. Tecău și Mergea au condus cu 4-3 în decisiv, având și serviciul, dar au pierdut avantajul după mai multe mingi pe care scria… 5-3!

Oana Manea și CSM București câștigă Liga Campionilor!

În fine, totalul celor patru medalii olimpice de la Rio de Janeiro din anul 2016 a fost întregit de cele două de bronz, prima la canotaj, prin echipajul feminin de 8 rame plus un cârmaci, format din Mădălina Bereș, Andreea Boghian, Adelina Boguș, Roxana Cogianu, Laura Oprea, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Ioana Strungaru și Daniela Druncea. Cea de-a doua medalie de bronz a fost cucerită în concursul de lupte de către Albert Saritov, la categoria 97 de kilograme.

Altfel, anul 2016, a adus și triumful echipei de handbal feminin CSM București în Liga Campionilor. Conduse excepțional de Oana Manea, cel mai bun pivot al lumii, jucătoarele noastre, antrenate de danezul Kim Rasmussen, le-au învins, după loviturile de departajare, pe campioanele Ungariei de la Gyor, cu 4-1, după ce, în timpul regulamentar de 60 de minute, se înregistrase, pe tabelă, scorul de 22-22, iar apoi, în prelungiri, 25-25, la finalul celor două reprize suplimentare.

De povestit generațiilor prezente și viitoare este și faptul că România mai câștigase de două ori, în istorie, această competiție, pe vremea când se numea Cupa Campionilor Europeni, prin Știința București, în 1961, și Rapid București, în anul 1964. De amintit și că Universitatea Timișoara a jucat finala în 1973, Știința Bacău, în 1986, iar Oltchim Râmnicu Vâlcea a disputat finala Ligii Campionilor în anul 2010.

Marius Șumudică ia titlul cu Astra!

Încheiem, aproape ca de fiecare dată, retrospectiva noastră cu evenimentele din fotbalul românesc și consemnăm două premiere. Una, ciudată și surprinzătoare, cealaltă doar surprinzătoare, dacă permiteți expresia!

Mai întâi, e vorba de participarea României la Turneul Final al Campionatului European din Franța, acolo unde a reușit să înscrie un singur gol din acțiune în toate cele trei meciuri, 1-2 cu Franța, 1-1 cu Elveția și, incredibil, 0-1 cu Albania, în ultima partidă din grupă, în care o victorie ne-ar fi adus calificarea în faza eliminatorie.
Iată, pentru istorie, și formula de joc aleasă de Anghel Iordănescu în ceea ce, până acum, rămâne ultimul meci al României la un Turneu Final: Tătărușanu- Săpunaru, Chiricheș, Dragoș Grigore, Mățel- Prepeliță(min.46 Sânmărtean), Hoban- Adrian Popa (min.68 Florin Andone), N.Stanciu, B.Stancu- Alibec (min.57 Torje).

De menționat că 11 dintre cei 14 fotbaliști care au evoluat atunci sunt încă în activitate, doar Mățel, Prepeliță și Sânmărtean retrăgându-se în cei 6 ani trecuți de la acel campionat european!

În Liga 1 însă s-a produs o surpriză și mai mare, pentru că în sezonul 2015-2016 campioană a devenit, în premieră pentru fotbalul românesc, Astra Giurgiu. Echipa antrenată de Marius Șumudică a condus clasamentul încă din etapa a șaptea, terminând pe primul loc în play-off cu 48 de puncte, urmată fiind de FCSB București, cu 43 de puncte, Pandurii Târgu Jiu, cu 39 și Dinamo București, cu 36.

2016 a venit cu 2 evenimente sportive importante – Campionatul European
de Fotbal unde naționala României a fost prezentă și Jocurile
Olimpice de la Rio de Janeiro unde România a reușit să cucerească 4
medalii – 1 de aur, 1 de argint și 2 de bronz. CSM București cucerea
Liga Campionilor o performanță unică în istoria handbalului feminin.

Află povestea completă a anului 2016 pe prosport.ro [3]
.
.
#prosport #prosport25 #anul2016 #Unibet #Unibet25ani #betting #romania
#OanaManea #LigaCampionilor #handbal #FIFA #UEFA #Euro2016 #France
#Rio2016 #OlympicGames #Olympics #football