Protest în fața Guvernului! Zeci de pensionari au ieșit în stradă: ”Am venit să ne cerem drepturile”

Publicat: 01/10/2020 | 11:07

Zeci de pensionari au ieșit în fața Guvernului pentru a protesta în legătură cu decizia Executivului de a majora pensiile cu un procentaj mai mic decât a hotărât Parlamentul.

Protestul a fost organizat de Federaţia Naţională a Pensionarilor din România (FNPR) și Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România (FNUPR).

Una dintre pensionarele aflate în faţa guvernului, Maria Vasilescu, a declarat că are o pensie de 1050 şi abia se descurcă cu banii.

„Am venit aici  să îmi cer dreptul meu, după ce am muncit o viaţă întreagă. Ei nu ne dau absolut nimic, e contribuţia noastră pe care am plătit-o deja. Aş vrea să îl rog pe domnul Ludovic Orban să trăiască o lună de zile cu pensia mea, îi dau eu banii să vadă cum e să trăieşti cu 1050 lei timp de 30 de zile”, a declarat pensionara Maria Vasilescu.

Recent, plenul Parlamentului a adoptat rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie. Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, cu 242 voturi ”pentru”, 147 ”împotrivă” şi 11 abţineri, abrogarea articolului potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare Legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.