„Puriul” fair-play: „Am scos un egal norocos!”

Publicat: 24/11/2018 | 14:25
Mircea Rednic a revenit pe banca lui Dinamo
Mircea Rednic, antrenorul principal al formației Dinamo București, a recunsocut la finalul partidei pe care elevii si au terminat-o nedecis pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-1, că punctul obținut la ultima fază a meciului prin golul marcat de Salomao a fost unul norocos.

„Am dat gol în 10 oameni, în 11 oameni nu am fost capabili să dăm gol, chiar dacă am adus mingea până la 20 de metri. Acolo am ales soluţia cea mai proastă. Şi de centrare… ori central în spatele porţii, ori în primul adversar, ori mai făceam un dribling în plus. Au fost multe greşeli, dar eu zic că până la 20 de metri am dus mingea bine. Şi mai departe… asta e. De-aia am şi schimbat la pauză, pentru că Moldoveanu e un jucător de perspectivă, e talentat, dar e nevoie de timp. Rachid n-a jucat rău, a avut curaj, a fost bine pentru primul meci. Au fost dueluri multe în careu, pe care noi nu prea le-am câştigat. Cei doi fundaşi centrali au jucat foarte bine. Ambele echipe şi-au dorit victoria. S-au jucat cu ocaziile şi noi am profitat. Pot să spun că am fost norocos. N-am pierdut în campionat, dar nu este suficient. Ştiam că este mult de lucru, că sunt multe de schimbat. Surprinzător, trei jucători de la Gaz Metan au fost propuşi la Dinamo, dar cică n-au fost buni. Mihai Teja a făcut treabă foarte bună aici”, a declarat Mircea Rednic după meci.

În urma acestei remize, Dinamo a urcat pe locul 8 în Liga I cu 18 puncte, la două puncte de Astra care se află pe ultimul loc de play-off. Gaz Metan a acumulat 26 de puncte și și-a consolidate locul 5 în Liga I.