Putin dă înapoi?! Dezvăluirile uluitoare făcute de ministrul rus de Externe: ”Vrem să ajungem la pace”

Publicat: 16/03/2022 | 13:16
Sursă foto: Pixabay

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat recent că negocierile dintre Rusia și Ucraina sunt aproape de a ajunge la un consens. Conform spuselor oficialilor, pacea dintre cele două țări ar putea veni curând

Conform publicației The Guardian, Ministrul rus de Externe ar fi convenit cu Ministrul ucrainean pentru a ajunge la pace. Una dintre condiții ar fi stabilirea unui statut neutru pentru Kiev. 

Chiar dacă s-ar ajunge la un consens, una dintre problemele nerezolvate, dar de o maximă importanță, ar fi utilizarea limbii ruse în Ucraina și libertatea de exprimare. În plus, ministrul Lavrov a precizat că nu există niciun semn potrivit căruia Statele Unite ale Americii ar fi interesate de rezolvarea conflictului dintre cele două țări. (CITEȘTE ȘI: Volodimir Zelenski anunţă el, de data aceasta, distrugerea Rusiei: „Sărăcie și degradare”)

Dorește Putin să ajungă la pace cu Ucraina?

Încă o mărturie pentru posibila pace dintre cele Rusia și Ucraina vine de la negociatorul rus Vladimir Medinsky. Fostul Ministru rus al Culturii, actual negociator, susține că discuțiile dintre cele două țări sunt dificile. Chiar dacă progresele sunt lente, Rusia și-ar dori pacea. 

„Negocierile sunt grele, merg încet. Desigur, ne-am dori ca totul să se întâmple mult mai repede, aceasta este o dorință sinceră a părții ruse. Vrem să ajungem la pace cât mai curând posibil”, a spus Vladimir Medinsky, negociator al Rusiei.

Fostul Ministru al Culturii a adăugat și că își dorește sfârșitul acestui conflict, chiar dacă nu va exista niciun câștigător al războiului. În plus, politicianul a spus, într-o manieră subtilă, că Rusia nu își dorește ca Ucraina să facă parte din NATO. Aceasta ar putea fi una dintre condițiile pentru pace, după cum a fost enunțată și anterior. 

„Avem nevoie de o Ucraina pașnică, liberă, independentă, neutră – nu membru al blocurilor militare, nu membru al NATO”, a adăugat Vladimir Medinsky. (CITEȘTE ȘI: “Vladimir Putin a pierdut războiul”. Anunţul momentului din Rusia)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult