Rădoi optimist și pentru Euro 2021: „Eu zic că am picat bine!”

Publicat: 12/12/2018 | 10:12

Mirel Rădoi, selecționerul reprezentativei Under 21 a României, s-a arătat încezător în șansele pe care „tricolorii mici” le au de a trece de grupa preliminară în care au fost repartizați pentru Euro 2021.

Eu zic că am picat bine, cu mici excepţii. Puteam să evităm din urna a treia Ucraina şi din urna a patra Finlanda. Faţă de grupa pe care am avut-o în campania trecută, cred că e o grupă accesibilă. Evident, Danemarca, România şi Ucraina se bat pentru primele două locuri. Urna unu şi urna doi, respectiv Danemarca şi România se bat pentru primul loc în grupă. Având o generaţie 99 foarte bună, am preferat să jucăm cu ei la început, să nu prindă experienţă foarte mare, să jucăm la sfârşit de campanie. Am fi vrut să jucăm ultimele două meciuri acasă, nu s-a putut. Avem foarte mulţi jucători deja în această campanie care sunt 98 sau 99, cei ce vin din urmă sunt foarte talentaţi şi eu cred că vom avea de unde alege. Vor fi mici probleme la linia de fund. Chiar şi Paşcanu, dacă va fi convocat la echipa mare, deja avem o problemă” a declarat Mirel Rădoi, selecționerul reprezentativei de tineret a României.

Reprezentativa Under 21 a României va începe preliminariile Campionatului European din 2021 la 10 septembrie 2019, în deplasare, cu Danemarca.

Iată programul tricolorilor U21 în viitoarele preliminarii:

6 septembrie 2019: Ucraina – Finlanda, Irlanda de Nord – Malta
10 septembrie 2019: Ucraina – Malta, Finlanda – Irlanda de Nord, Danemarca – România
10 octombrie 2019: Finlanda – Malta, Danemarca – Irlanda de Nord, România – Ucraina
14 octombrie 2019: Finlanda – Danemarca, România – Irlanda de Nord
14 noiembrie 2019: România – Finlanda
15 noiembrie 2019: Ucraina – Danemarca
19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România, Danemarca – Malta
27 martie 2020: Malta – Ucraina
31 martie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda
4 septembrie 2020: Danemarca – Ucraina, Malta – Irlanda de Nord, Finlanda – România
8 septembrie 2020: Finlanda – Ucraina, Irlanda de Nord – Danemarca, Malta – România
9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca
13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda