Radu Mazăre, din nou tătic? Fratele fostului primar a făcut dezvăluirea

Publicat: 12/06/2019 | 09:27

O comisie a Penitenciarului Rahova a decis ca fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, să rămână în această unitate, în regim închis, până în anul 2021. Decizia comisiei vine după ce, duminică, a expirat perioada de 21 de zile de carantină.

Radu Mazăre a cerut-o în căsătorie pe Roxana Mihalache și urmează să se căsătorească în penitenciar luna viitoare, chiar de ziua lui. Mazăre și-a cerut iubita prin telefon și, la ceremonie, va purta același costum pe care-l poartă în fața instanței. Fostul primar al Constanţeia fost extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în dosarul retrocedărilor plajelor.

„Cel mai probabil, nu va fi cununie religioasă. În urma demersului făcut de Radu, personal de el, şi ale demersurilor făcute de Lizeta Haralambie, avocata lui, pe această problemă, urmează să aflăm ce decizie ia penitenciarul. Şi dacă va fi de acord şi cu o cununie religioasă. Dacă nu, va avea loc după o perioadă. Va fi o ceremonie simplă, urmând să fie prezente doar 10 persoane, o parte din familia Roxanei, o parte din familia lui. Apoi, după ce se vor căsători, vor cununa un coleg cu care a stat în perioada de carantină. Şi el se va căsători cu aleasa inimii lui, Maria”, a spus fratele fostului primar Radu Mazăre.

Radu Mazăre se va căsători cu Roxana Mihalache în penitenciar, chiar de ziua lui

CITEȘTE ȘI: CE COSTUM VA PURTA RADU MAZARE LA CUNUNIA CU ROXANA MIHALACHE

Fratele lui Radu Mazăre: ”Cine știe?”

Fratele lui Radu Mazăre a adăugat că şi-ar dori ca familia sa să se mai mărească. „Cine ştie, poate mă trezesc şi cu un nepoţel”, a declarat fratele lui Radu Mazăre la România TV. După ce va deveni un bărbat însurat, fostul primar de pe litoral va fi naș pentru un coleg de celulă și viitoarea lui soție. Cei doi plănuiesc și ei să se căsătorească după gratii.

“Și mama se va bucura teribil la vestea asta. La începutul lunii viitore, când este și ziua lui, dar nu depinde de el, depinde de conducerea spitalului. După ce ei doi se căsătoresc vor fi nașii colegului lui de celulă, care și el vrea să își ceară prietena în căsătorie. Vor fi două nunți într-una la Rahova, bine nu va fi petrecere, vă dați seama. Vin și eu, mă ocup și de verighete”, a mai dezvăluit Mihai Mazăre

VEZI ȘI: CE LE-A CERUT RADU MAZĂRE FRAȚILOR SĂI, VENIȚI SĂ-L VIZITEZE LA RAHOVA: COSTĂ 15 LEI!

Potrivit avocatului lui Radu Mazăre, Lizeta Haralambie, e posibil ca fostul edil să fie mutat din Penitenciarul Rahova în altă unitate de detenţie. Acest lucru ar putea fi posibil dacă instanţa îi revocă lui Mazăre mandatul de arestare preventivă pentru încălcarea controlului judiciar în alt dosar. În cazul în care instanţa supremă revocă măsura, comisia de la Rahova se va întruni din nou şi Mazăre ar putea fi mutat în alt penitenciar.