Radu Mazare va fi cercetat in libertate! Ce suma COLOSALA trebuie sa justifice in fata procurorilor

De: Cancan
Publicat: 18/03/2015 | 07:27

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a respins, miercuri, propunerea de arestare a procurorilor DNA pentru Radu Mazare si Sorin Strutinsky.
Decizia nu este definitiva, putand fi contestata la aceeasi instanta.

Primarul municipiului Constanta a fost retinut luni, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), pentru trei fapte de luare de mita, abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, si conflict de interese (doua infractiuni), potrivit unui comunicat. De asemenea, procurorii anticoruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de omul de afaceri Sorin Strutinsky, arestat preventiv in alta cauza, cu privire la savarsirea a trei infractiuni de complicitate la luare de mita.

Potrivit anchetatorilor, in perioada 2006 – 2009, Radu Mazare, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat si primit circa doua milioane de euro de la reprezentantii a doua societati comerciale, in scopul facilitarii emiterii documentatiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri in Constanta.
Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive incheiate de reprezentantii societatii respective cu o firma controlata de Mazare, atat direct, cat si prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.

Mazare mai este acuzat ca, in perioada 2008 – 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comerciala, peste sapte milioane de euro pentru ca a asigurat acesteia castigarea unei licitatii organizate de Primaria Constanta pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orasului. In acelasi timp, intre firma respectiva si primarie, a fost incheiat un contract avand ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioada de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).

Si in acest caz, noteaza procurorii, mita a fost primita prin intermediul unor contracte de publicitate fictive incheiate intre societatea respectiva si aceeasi firma controlata de cei doi inculpati.

Sursa: Mediafax