Raed Arafat a făcut anunțul. Cum se vindecă, de fapt, coronavirusul

Publicat: 01/03/2020 | 20:34
Raed Arafat a făcut anunțul. Cum se vindecă, de fapt, coronavirusul

Raed Arafat a făcut anunțul. Cum se vindecă, de fapt, coronavirusul. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a explicat că medicii intervin cu tratament doar atunci când este vorba despre cazuri complicate.

”S-a spus clar că un tratament specific acestui virus, care să îl elimine, nu există la acest moment. Există tratamente doar pentru cei în formă medie și formă gravă, care au pneumonii, dar nu tratamente care sunt îndreptate către coronavirus, care să elimine virusul. El se elimină singur, prin sistemul imunitar. E ca o gripă. Se autovindecă. Nu trebuie să administrăm un tratament ca o astfel de boală să se vindece”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.

STB a anunțat, la câteva zile de când s-a declarat că virusul Covid-19 a ajuns și la noi în țară, că se vor face igienizări pentru toate mijloacele de transport în comun din Capitală, astfel încât oamenii să poată beneficia de călătorii sigure. (CITEȘTE ȘI: SIGILIU PE BISERICĂ DE LA CORONAVIRUS! S-A ÎNTÂMPLAT ÎN GORJ, UNDE PREOTUL ESTE CHIAR…)

S-a început curățarea a 480 de refugii, cu mobilierul aferent, borne, copertine, garduri de separare a căii de rulare, mai anunță STB, potrivit antena3.ro. Mai mult, vor fi vopsiți și curățați aproximativ 10 la sută din cei 15.000 de stâlpi aflaţi în administrare. Decontaminarea se va face cu ajutorul unui atomizator ce acționează cu ajutorul unei substanțe.

„Procedeul utilizat este acela de a pulveriza în interiorul vehiculelor, cu ajutorul unui atomizor, o ceaţă densă de decontaminare, pe baza unei substanţe speciale care distruge virusurile. Acest proces se va desfăşura permanent şi va cuprinde, etapizat, toate vehiculele”, informează STB SA într-un comunicat. STB face apel la toți cetățenii care folosesc mijloacele de transport în comun să mențină curățenia atât în vehicule, cât și în stații, pentru a fi evitate situațiile neplăcute.