Raluca Gheorghe i-a făcut pe Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu să înghită în sec. Povestea dramatică a femeii de 34 de ani

Publicat: 04/04/2023 | 14:36
Povestea de viață a Ralucăi i-a impresionat pe jurați / foto: Captură video

Seara trecută, Raluca Gheorghe i-a impresionat pe jurații de la Chefi la Cuțite cu preparatul său, care a obținut trei cuțite. Povestea de viață a tinerei i-a marcat pe Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu. 

Emisiunea Chefi la Cuțite a revenit în forță. În cadrul sezonului 11, concurenții sunt pregătiți să-i impresioneze pe jurați cu preparatele lor. Seara trecută, o tânără le-a atras atenția celor trei jurați cu talentul ei culinar, însă, i-a lăsat pe toți fără cuvinte când a început să vorbească despre povestea sa de viață.

Povestea de viață a Ralucăi i-a marcat pe jurați

În vârstă de 34 de ani, concurenta a trăit o suferință de nedescris. În urmă cu patru ani, unul dintre copiii săi a murit, după o luptă cu o boală crâncenă. Medicii au diagnosticat-o pe fetiță cu hidrocefalie, iar după multe operații, corpul micuței a cedat.

„Din păcate, nu am 5 (n.r. copii). Prima fetiță nu mai este. Ea s-a născut bolnavă. Ea a murit la aproape 5 anișori. Deja aveam 2 copii, cu al patrulea eram însărcinată când am pierdut-o pe Claudia. Am născut-o cu diagnosticul de hidrocefalie și a fost operată la 2 luni. Au urmat mai multe intervenții, a fost dureros. Cel mai dureros e atunci când facem poze de familie, iar ea lipsește”, a declarat concurenta, în cadrul emisiunii.

Cu toate acestea, Raluca a reușit să-și adune curajul și determinarea de a merge mai departe, în ciuda greutăților.

Raluca a obținut cele trei cuțite din partea juraților, datorită preparatului său / foto: Captură video

(CITEȘTE ȘI: Puya și Melinda, apariție surpriză la Chefi la Cuțite! Ce i-au spus lui Cătălin Scărlătescu, după experiența trăită la America Express)

Cum a început povestea pentru gătit

După o lungă suferință, concurenta și-a găsit puterea de a merge mai departe, de dragul celorlalți copii ai săi. Apoi, s-a gândit să-și urmeze pasiunea pentru gătit și să o concretizeze. A descoperit Macarons pe vremea când era însărcinată cu al treilea copil, iar de atunci s-a ambiționat să facă și ea astfel de preparate deosebite.

„Povestea cu macarons a început acum 5 ani, când eram însărcinată cu al treilea copil. Eram însărcinată, nu mâncasem macarons până atunci, iar în perioada sarcinii vedeam peste tot macarons. Am cumpărat, am gustat, mi-au plăcut și m-am ambiționat să fac și eu. Am locuit în Germania 10 ani, am fost mămică mai mult. Soțul era cel care lucra. Era șofer pe TIR. Pleca mult de acasă”, a mai mărturisit Raluca Gheorghe, în cadrul show-ului de la Antena 1.

(VEZI ȘI: Boala cumplită care-i dă coșmaruri lui Cătălin Scărlătescu, de la Chefi la Cuțite. Se teme teribil și a făcut parte dintr-o campanie de conștientizare)