Rămân împreună Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf?! Sexy-impresara îl contrazice pe antrenor: “Nu e adevărat, nu divorțăm, ne-am plictisit de subiectul ăsta”

Publicat: 18/06/2021 | 07:27

Anamaria Prodan susține că nu se pune problema unui divorț între ea și Laurențiu Reghecampf, precizând că soțul său a glumit cu presa în momentul în care a fost întrebat despre o posibilă separare. Sexy-impresara precizează că ea, tehnicianul și fiul lor, Bebeto, sunt mai fericiți ca niciodată.

Laurențiu Reghecampf a anunțat, joi, că va divorța de Anamaria Prodan, după 13 ani de căsnicie. Vestea a surprins, mai ales că, recent, cuplul și-a reînnoit jurămintele de iubire. La doar câteva minute după declarația tehnicianului, sexy-impresara a oferit prima reacție, ocazie cu care a dezmințit faptul că ea și soțul ei ar urma să pună punct poveștii de iubire.

Nu este adevarat, nu divorțăm, nici nu se pune problema de așa ceva, ne-am plictisit de subiectul ăsta. Vrem și noi să ne tihnească mâncarea. Laur nu a declarat că divorțăm, el a glumit, iar cei care au scris-o au dat-o ca fiind serioasă. Noi suntem acum la masă, suntem bine, fericiți”, a spus Anamaria Prodan, potrivit playsport.ro.

“Da, e adevărat, divorțăm!”

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan și-au unit destinele în vara lui 2008. Cei doi au un copil, pe Laurențiu Junior, născut în august 2008. Ar urma să pună punct unei căsnicii care durează de 13 ani.

Da, e adevărat, divorţăm! Este singurul comentariu pe care îl am de făcut. Vă rog să înţelegeţi că este vorba de viaţa noastră privată, de copiii noştri şi vă rog să ne respectaţi decizia. Vă mulţumesc” a spus Laurenţiu Reghecampf, potrivit fanatik.ro.

Scandal la vila din Snagov între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf

Totodată, CANCAN.RO a aflat că între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost momente de maximă tensiune, în urmă cu aproximativ o săptămână, la vila lor din Snagov. Poliția a ajuns acolo, după două apeluri la 112, la scurt timp unul după celălalt. Antrenorul ar fi anunțat că soția lui este extrem de agitată și, mai mult, vrea să plece cu mașina, amenințând că are de gând să-și facă rău. La rândul ei, sexy-impresara apela și ea la 112, cerând ajutor pe motiv că ar fi sechestrată de Reghecampf, care nu o lasă să plece. Un echipaj al poliției și o ambulanță au ajuns la fața locului, dar spiritele s-au calmat în final, iar niciunul dintre cei doi nu a dorit să facă reclamație (TOATĂ POVESTEA AICI).

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult