Ramona Gabor, alături de Monica în S.U.A: „Sunt norocoasă că am o soră ca tine!”

Publicat: 13/05/2018 | 11:04

Ramona Gabor este răsfățata familiei! Dintre surorile Gabor, ea e cea mai mică. Alina și Monica au avut grijă să o învețe pe Ramona numai lucruri bune, iar mezina le-a ascultat, iar acum culege „roadele”. Bruneta a postat un mesaj emoționant, în care explică de ce se simte extrem de norocoasă că are două surori mai mari. 

Recent, Ramona Gabor a petrecut timp prețios alături de sora ei mai mare, Monica, în S.U.A. Șatena este stabilită acolo de mai mulți ani. Monica Gabor locuiește în Los Angeles alături de Mr. Pink și fiul său, Anthony. Fiica ei, Irinuca, o vizitează des, iar acum a venit și rândul surorii ei mai mici, care s-a simțit excelent pe meleagurile americane.

„Sunt atât de norocoasă să am o soră ca tine, Monica. Uite 5 motive pentru care mă consider norocoasă să am nu doar una, ci două surori mai mari?

1. Surorile mele îmi sunt alături atunci când am nevoie de ele. Ele sunt și prietenele mele cele mai bune.

2. Ele mă învață să am răbdare și să împart. M-au învățat să aștept să îmi vină rândul să mă joc cu jucăriile. Când eram copil, mi se părea dificil, dar acum sunt recunoscătoare că am învățat să aștept și să împart tot ce am.

3. Ele mi-au pavat drumul. E mai ușor atunci când surori mai mari. Primesc sfaturi prețioase și mă învață să nu fac aceleași greșeli.

4. Pot împrumuta buletinul Monicăi oricând îl uit pe al meu acasă. Arătăm de parcă suntem de aceeași vârstă și mulți cred că suntem gemene.

5. Putem să ne împrumutăm garderoba. Toate purtăm aceeași mărime, deci practic e ca și cum ai avea un dressing triplu”, a scris Ramona Gabor pe Instagram.

Angie Voicu